Vineri, ora 17
Unirea Sânnicolau Mare - ACS Recaş. Un meci interesant între două echipe puternice care în acest campionat au fost pe rând cele mai bine clasate echipe din judeţul Timiş. Va fi şi un duel tactic între doi antrenori respectaţi, Petre Vlătănescu şi Cosmin Petruescu. Partida va fi arbitrată de o brigadă timişeană, Neagoe - Drăguţ, Goloşie.
Poli II Timişoara - Luceafărul Oradea. Poate fi considerat derbiul etapei. Gazdele s-au impus în toate partidele din acest retur, dar acum vin după o pauză forţată de două săptămâni. Luceafărul, echipa care probabil a primit cele mai multe lovituri de pedeapsă din primele trei eşalone trebuie să demonstreze că merită locul 1 din clasament. Partida se va disputa pe arena Ştiinţa.
Gloria Arad - Naţional Sebiş. Se întâlnesc două echipe ce nu prea au gustat din cupa victoriei în ultimul timp. Duelul arădean de pe arena Sega va fi condus de Flavius Roşu din Şag, ajutat de timişorenii Andrei Chiţoiu şi Ciprian Trancă.
Sâmbătă, ora 17
Milenium Giarmata - FCS Reşiţa. O întâlnire bănăţeană 100%. Gazdele pornesc cu prima şansă, însă şi oaspeţii vin cu moral bun, după ce runda trecută au reuşit în sfârşit să întrerupă un şir lung fără succes.
CS Autocatania Caransebeş - FC Hunedoara. O altă partidă interesantă între două echipe ce puteau mai mult în acest sezon. Gazdele au irosit câteva puncte preţioase, la fel ca şi oaspeţii, mult mai consistenţi în turul campionatului, când antrenor era Şuvagău. Sub domnia lui Petcu, echipa a jucat destul de slab, iar pătimaşii fani hunedoreni s-au mai îndepărtat de echipă. Oricum, partida, care va fi condusă la centru de timişoreanul Eugen Gheorghioiu este deschisă oricărui rezultat.
CFR Simeria - Termo Severin 3-0. Oaspeţii s-au retras înaintea debutului părţii a doua a campionatului şi pierd la masa verde toate disputele.
daniel.neacsu@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou