Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Fanii alb-violeți se mobilizează pentru meciul selecționatei județene


Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria” îi invită pe toți fanii Politehnicii să fie alături de selecționata județeană, care va juca mâine manșa tur a finalei CN U16, contra Bucureștiului. „Copiii aceştia sunt viitorul fotbalului bănăţean, iar ei trebuie să crească având vuietul peluzei în suflet si ritmul tobelor în sânge”, își motivează druckerii demersul.

Iată comunicatul integral, emis de AST „Druckeria”:

Putem organiza mitinguri, putem umple Piaţa Operei atunci când situaţia o cere. Putem să ne strigăm nemulţumirile, făcând în aşa fel încât ele să fie auzite chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al lumii, oriunde există un polist doritor să ne asculte şi să ne susţină cauza. Dar nu putem face niciunde acest lucru atât de bine aşa cum îl facem pe stadion, în peluză. Acolo este locul nostru, locul unde orice contract sau inginerie financiară îşi pierde valoarea şi cade în derizoriu. Şi asta pentru că pasiunea noastră e mai presus de orice interes. Avem o nouă ocazie să demonstrăm asta (pentru a câta oară ?!) şi de aceea vă aşteptăm pe toţi în Peluza Sud, marţi, de la ora 20, să vedem împreună meciul juniorilor Timişului împotriva celor bucureşteni. Copiii aceştia sunt viitorul fotbalului bănăţean, iar ei trebuie să crească având vuietul peluzei în suflet si ritmul tobelor în sânge. Ei sunt cei ce ne vor face mândri peste ani şi ani …

MARŢI SEARA, DE LA ORA 20, CU TOŢII ÎN PELUZĂ !

 

http://druckeria.ro



 
 

Postat: 06-06-2011 17:11
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut