Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Festival de goluri la Gara Mare


Poli II și Millenium Giarmata au oferit un meci interzis cardiacilor, întons pe durata a 120 de minute. Alb-violeții s-au impus cu 5-4 în fața trupei lui Călin Cojocaru, care în urmă cu o săptămână elimina Caransebeșul cu același scor din competiție.

Poli II a început în atac meciul de pe stadionul „CFR”, însă Giarmata a fost cea care a deschis scorul, prin Băișan, în minutul 18. Alex Popovici a restabilit egalitatea în minutul 30, tot el aducându-și echipa în avantaj șase minute mai târziu, la o fază în care a scăpat față în față cu Narița. În debutul părții secunde, Adrian Popa a urcat scorul la 3-1, după o centrare excelentă a lui Pătraș iar, după cursul jocului, poliștii erau deja cu un pas în faza următoare. N-au fost însă de acord „milenarii”, care au egalat situația, prin Băișan (min. 56) și Gîrba (min. 67). Cele două echipe nu s-au oprit din marcat nici în prelungiri. Pătraș a urcat scorul la 4-3 în minutul 102, dar Băișan s-a încăpățânat să realizeze hattrick-ul și a marcat spectaculos, din centrul careului, în minutul 108.Tabela a fost în cele din urmă închisă în minutul 112, prin Popovici, cel care și-a trecut în cont cea de-a treia reușită printr-o lovitură pe spate cu capul, din centrarea lui Szalkai.

S-a încheiat 5-4, iar faza a IV-a a Cupei ar putea programa o întâlnire între cele două formații ale Politehnicii aflate în competiție.

Millenium Giarmata (antrenor Călin Cojocaru): Narița - Mihălceanu, Cengher, Oneț, Gîrba, Leucă (cpt.), Codrea, Bungău, Ursachi, Bonda, Băișan. Au mai intrat Domșa, M. Călin și Gideon.

Poli II Timișoara (antrenor Adrian Stoicov): Ostafie - Iovan, Mera, Dubei, Damian, Popa, Zaluschi, Dobricean (cpt.), Patraș, Popovici, Boștină. Au mai intrat Stancu, Magdaș, Szalkai și Fuchs.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 17-08-2011 10:41
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut