Fotbalul MIC, e mare: Arpi Miklos, un portar cu greutate

În fotbal se spune că dacă ai portar, ai echipă. În acest caz pe unde a trecut Arpi Miklos, au fost echipe. Exemplu de seriozitate, determinare şi devotament, Arpi este unul dintre cei mai buni portari timişeni din ultimele două decenii, chiar în condiţiile în care nu a jucat în prima ligă.

Născut pe 8 noiembrie 1971 în Harghita, Arpi vine pe plaiuri bănăţene de foarte mic, de la 2 ani când părinţii săi se mută în Timişoara şi mai apoi la Dumbrăviţa, localitate în care fotbalistul trăieşte şi azi. „Fotbalul l-am început foarte târziu, la o vârstă la care alţii aveau meciuri în primele ligi. La 17 ani eram junior la UMT şi am trecut pe la grupele profesorilor Pedy Ivaşcu, Helmuth Guţuli şi Vasile Trandu. La vârsta senioratului am debutat în Divizia D la Modern, şi apoi la Şoimii, unde l-am cunoscut pe antrenorul Sava Totovici, care m-a luat sub aripa lui protectoare şi care mi-a influenţat pozitiv cariera, iar între timp am făcut şi stagiul militar”, spune Arpi despre începutul carierei.

Vulturii şi marea dragoste, feroviarii

Trece puţin şi pe la Dacia Timişoara, după care ajunge la Vulturii Lugoj, echipă ce trăgea la promovarea în liga secundă. Acolo, Arpi a fost pregătigat de profesorul „Mamă dragă” Otiman, şi „descoperit” de observatorul Ioan Igna, care îl trimite la CFR. „O perioadă extraordinară pentru mine la Gara Mare, la o echipă puternică de Divizia B. Antrenori i-am avut pe nea Dembo şi nea Tavi Foale, în timp ce secunzi erau Ştefan Bathory şi Dan Păltinişanu. Era o mare plăcere să lurezi cu acei oameni minunaţi şi să faci parte dintr-un colectiv în care au fost printre mulţi alţii, jucători ca Boldor, Otiman, Himcinschi, Roberto Ivan, Kocişan, Tavi Popescu, Tică Andreaş, Simcelescu Junior, Narcis Petre, Pavlov, Diaconescu, Gligorovici. Am stat acolo doi ani şi jumătate, după care am fost trimis în liga a III-a la Lupeni şi Anina. Nea Ghiţă Chimiuc m-a adus înapoi la CFR unde am mai bifat 5 ani”.

Coşmarul Vulcan

Arpi a fost şi la bine şi la rău la CFR. A apărat şi în Divizia B şi în Divizia D. Cel mai greu moment s-a petrecut la începutul noului mileniu, când CFR încerca să revină în liga a III-a. Meciul de baraj de la Arad cu Minerul Vulcan şi acuma îi provoacă insomnii. „Ne-au dat gol repede, după care efectiv am fost peste ei circa 120 de minute. În viaţa mea nu am văzut o echipă să atace aşa mult şi să nu reuşească victoria. Şi eu urcam până la jumătatea terenului pentru a trimite mingi cât mai aproape de poarta lor. Am pierdut la 11 metri şi nu m-am iertat că nu m-am dus şi eu să bat o lovitură de la punctul cu var. M-a urmărit coşmarul Vulcan mult timp. După acel meci am lăsat-o mai moale cu fotbalul, m-am angajat la Coca Cola şi după o perioadă am mai evoluat la Textila şi la CFR. Din 2005 am lăsat definitiv fotbalul de performanţă şi m-am retras aici la Dumbrăviţa”, ne-a povestit Arpi despre o perioadă mai grea din viaţa lui.

Jucător, căpitan, preşedinte...

Astfel, din 2005, Miklos a jucat doar pentru localitatea în care este domiciliat. Fie că a fost vorba despre Top Alumino, sau CS Dumbrăviţa, Arpi a dat un exemplu întotdeauna mai tinerilor săi colegi despre ce înseamnă dăruirea şi pasiunea pentru fotbal. „Când m-am înrolat aici, echipa era în Judeţ, am promovat în Divizia D, au fost vremurile bune cu Top Alumino, după care a venit şi criza. Domnul Balaş, pe care îl stimez mult, mi-a lăsat mie echipa, eu am discutat cu autorităţile locale să ne ajute să nu lăsăm formaţia să moară, iar răspunul Primăriei a fost pozitiv. La Dumbrăviţa avem un Club Sportiv frumos, spun eu, secţiile sunt de fotbal (n.r., Arpi este preşedintele), judo, tenis de masă, şah şi dansuri sportive. Acum se lucrează la teren, pentru ca gazonul şi bază să fie adecvate performanţei”, spune Arpi despre prezent. La gruparea de fotbal, antrenori sunt două nume grele, Florin Macavei, fost prim-divizionar, nume ce nu are nevoie de altă prezentare şi Iţă Staici, un tehnician secund cu experienţă, care ştie foarte bine cum merge treaba în ligile inferioare din Timiş. „Încercăm să facem aici o familie. Tinerii care vin să aibe de la cine să înveţe şi întotdeauna să le ascultăm şi problemele. Cei de la Primărie ne ajută şi cu o indemnizaţie sportivă pentru fotbalişti, astfel ca toată lumea să fie motivată. În ultimul timp au plecat jucători care s-au remarcat la noi în eşaloane superioare, iar acest lucru ne bucură. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun şi cu ajutorul lui Dumnezeu într-o zi vrem să ajungem şi noi în liga a III-a”, ne-a mai spus căpitanul şi totodată preşedintele echipei. La Dumbrăviţa s-au pus bazele şi a două grupe de copii, pregătite de Daniel Moraru, astfel că viitorul formaţiei este asigurat.

Golul şi... superstiţia

Ca orice portar care se respectă, Arpi are şi el o superstiţie. „Îmi place să mă antrenez bine, apoi să mă schimb şi... intru tot timpul ultimul pe teren, că na, după vedete se aşteaptă - spune cu zâmbetul pe buze Arpi - însă o dată arbitrul a dat drumul la repriza secundă când eu eram încă la vestiare. Noroc că nişte spectatori i-au atras atenţia centralului, că altfel cine ştie ce se putea întâmpla”. Miklos a reuşit să şi înscrie un gol, vital pentru formaţia sa. „Era prin 2008 şi jucam cu Poli 2002. Nouă ne trebuia neapărat victoria ca să nu retrogradăm. Am făcut un meci excelent atunci şi am apărat tot ce era de apărat. Spre sfârşitul jocului, am primit un penalti, dar nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea. M-am dus eu şi am marcat, iar echipa a rămas în Divizia D”.

Vrea să-i predea ştefeta fiului său

Arpi va împlini în acest an 40 de ani, dar încă nu doreşte să îşi atârne ghetele în cui. Asta probabil şi pentru că s-a apucat târziu de acest sport, dar şi pentru că e marea lui pasiune. „Mă bucur în primul rând că sunt sănătos şi îmi pot ajuta echipa. Încă mai am o foame mare de fotbal şi o plăcere deosebită. Am muncit mult şi încă nu vreau să mă las. Poate o să o fac când va veni la echipă Robert, băiatul meu. El are acum 12 ani, joacă tot pe postul de portar şi sper să ajungă sus. Are calităţi şi o să încerc să fiu alături de el pentru a ajunge unde eu nu am putut. Singurul regret din viaţa mea este că nu am jucat un meci în Liga I. Dacă îl cunoşteam mai repede pe nea Toto, căruia îi port un respect foarte mare, poate ajungeam şi acolo. Oricum, sunt fericit la Dumbrăviţa şi vrem să facem lucruri frumoase şi în continuare. Îi mulţumesc şi soţiei mele Daniela, care ne-a ajutat şi ne ajută mult la echipă. Ea are şi un magazin şi nu ne-a lipsit nimic la jocuri sau antrenamente”, ne-a mai spus Arpi.

Dumbrăviţa a început sezonul de primăvară cu o victorie, 1-0 cu Poli 2002. Miklos a fost omul meciului, iar în minutul 91, a degajat mingea pentru Giurgiu care a înscris golul victoriei.

daniel.neacsu@banatsport.ro