Sferturile. 4 meciuri frumoase, care au decis participantele în semifinalele competiţiei. În prima partidă, s-a reeditat finala de anul trecut între Cerneteaz şi Şag. Dacă atunci Unirea se impunea cu 2-1, Timişul şi-a luat revanşa câştigând clar cu 4-1. În sfertul 2, Dumbrăviţa a condus Dudeştii Vechi cu 3-0, dar portarul „bulgarilor”, Stoianov, a dat semnalul revenirii cu un gol din propriul careu. În cele din urmă, alb-verzii s-au impus după un meci spectaculos cu 3-2. A urmat un meci mult aşteptat, Chişoda - CFR, două formaţii care se „bat” la întâietate şi pe teren mare. Feroviarii au condus cu 1-0, Chişoda a întors scorul, 1-2, dar Tescu a egalat pe final şi a trimis meciul la lovituri de departajare. După două serii parcă interminabile, feroviarii au obţinut biletele pentru semifinale (9-8). În fine, în ultimul meci, Gottlobul s-a răzbunat pentru înfrângerea din grupe, şi a trecut fără probleme de Bucovăţ cu 6-2. Interesant este că în fiecare meci din sferturi, la pauză a fost 1-0, iar echipa care a condus, s-a şi impus.
Semifinale. Şag şi Dumbrăviţa a oferit o partidă echilibrată, s-a jucat ca la şah, iar „argintul” anului trecut, Timişul a avut mai mult posesia, dar şi ocaziile mai mari. Totuşi, trupa lui Macavei a deschis scorul, fiind egalată spre final cu un gol „bizar”, văzut doar de unul dintre arbitri. În fine, chiar dacă au dominat mai mult şi au egalat norocos, Şagul a fost părăsită de baftă la departajare, Dumbrăviţa impunându-se cu 5-3. În celălalt joc, Gottlob a avut trei bare şi alte mari ocazii, dar CFR a marcat două goluri şi a mers în ultimul act, într-un meci în care pragmatismul şi valoarea băncii de rezerve a făcut diferenţa.
Finala mică. Partida pentru locurile 3-4 a fost fără istoric. Şagul a marcat de câte ori a vrut, prinzând şi un Gottlob obosit după semifinala cu CFR-ul. Timişul s-a impus totuşi după un meci spectaculos care a făcut deliciul publicului cu un scor mare, 8-2.
Finala mare. Ultimul act părea adjudecat de feroviari. Aceştia conduceau cu 2-0 şi controlau ostilităţile, bravul portar Arpi Mikloş reuşind să limiteze proporţiile scorului. Şi totuţi, când nimeni nu se mai aştepta, Bârsanu a redus din diferenţă, iar după o fază în care ceferiştii au avut un contraatac în superioritate, 4 la 1, au pierdut incredibil mingea, iar Moraru a egalat chiar înainte de fluierul final. Au urmat două reprize de prelungiri, şi cum nu s-a mai marcat, au urmat inevitabilele lovituri de departajare. Dumbrăviţa s-a impus aici cu 3-1 şi a plecat acasă cu Cupa!
daniel.neacsu@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou