Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Galerie FOTO: Cealaltă faţă a „leopardelor”


Fetele CFR-ului s-au reunit pentru ultima oară în acest sezon, dar de această dată echipamentul de fotbal a fost lăsat acasă. Scopul întâlnirii a fost precis, sărbătorirea finalului de sezon, care le găseşte pe fetele lui Florin Bugar, pe locul secund în Seria Vest a primei ligi de fotbal feminin.

Linia a fost trasă și "leopardele" s-au pus la masă să petreacă. Acest moment de bucurie a fost sărbătorit miercuri seara la un restaurant din Complexul Studențesc. Alături de conducătorii clubului şi staff-ul tehnic, jucătoarele s-au distrat, au făcut poze și au discutat despre ce s-a întâmplat în această parte a campionatului. Și-au amintit de momentele amuzante, dar şi de eşecuri, e adevărat, puţine la număr. Apoi, fetele și-au însemnat numele pe tricori pentru a fi dăruite de Sărbători. Vă invităm să parcurgeţi galeria foto realizată la locul "faptei".

I.G.



 
 

Postat: 17-12-2011 19:27
Share |

Comentarii

Bravo fetelor=Bravo VEDETELOR!

Incet - incet, odata cu performanta, lumea va va cunoaste tot mai bine si veti avea tot mai multi simpatizanti si tot mai multi admiratori !!!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut