La Gala Campionilor 2011, desfăşurată în incinta restaurantului Lloyd din Piaţa Victoriei, au fost premiaţi concurenţii de la toate cele cinci competiţii organizate de Comisia Automobilism şi Karting din judeţ. Alături de "tradiţionalele" Campionate de Automobilism, Karting, Go-Kart şi Rally Cross, în acest an, festivitatea a cuprins şi premierea concurenţilor care au participat la Campionatul Naţional de Circuit Viteză Urban care s-a desfăşurat pentru prima dată, în premieră naţională, în 2011, la Timişoara. Ajunsă la ediţia cu numărul 13, Gala Campionilor a fost un mare suuces, zeci de piloţi, începând cu vârsta de 4 ani, fiind premiaţi de organizatori.
"Am ajuns la finalul festiv, aşa cum i-am obişnuit pe iubitorii sportului auto şi de karting timişean, suntem foarte bucuroşi că în această seară, lângă noi, sunt toţi cei care au sprijinit sportul automobilistic şi karting-ul din judeţul Timiş şi pe plan naţional, sponsorii şi, binenţeles, campionii" a declarat Ladislau Giurisici, preşedintele Comisiei de Automobilism şi Karting Timiş, în cadrul Galei Campionilor 2011.
Comentarii
Publică un comentariu nou