„Am avut neșansă, am început prost partida din vina noastră, iar după egalare n-am fost capabili să ținem de rezultat. E foarte important acum să ne consolidăm poziția a doua, iar după aceea să vedem ce se va întâmpla cu Oțelul. Noi am scos maximum, în condițiile în care păstrăm clubul curat din punct de vedere moral. Atât putem. Am ajuns în această situație, de a pierde tiltul, și din vina noastră, deoarece am irosit puncte atunci când nu trebuia”, a declarat Iancu, după joc, la sport.ro
Finanțatorul Politehnicii e convins că TAS va hotărî jucarea partidei dintre Pandurii și Oțelul, în aceste condiții alb-violeții sperând în continuare chiar la titlu. „Aștept acum să văd ce va spune regulamentul. În ceea ce privește meciul Oțelului cu Astra, pot să spun că îl cunosc pe Niculae, e un om de afaceri serios, și n-am de ce să cred că această partidă nu se va juca corect”, a mai spus Iancu.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou