„Nu mă interesează nimic din ceea ce s-a votat în CEx, cu excepția anulării punctului care stabilea imposibilitatea adresării la TAS. Sper ca într-un final să dovedim că am avut dreptate și că a fost doar un abuz al noii cooperative din fotbalul românesc, adică a lui Marius Stan și a acoliților săi. Cei care au semnat acea foaie pentru Stan sunt cluburi interesate, să-și împartă punctele între ele. Poli Timișoara respectă normele UEFA și FIFA, iar atunci când suntem abuzați, avem calea de atac la TAS. Ce n-am reușit pe plan intern, am reușit la TAS, acolo unde nu oprerează cooperativa lui Marius Stan”, a declarat Iancu, la sport.ro.
„Pe plan intern e normal să nu se mai țină cont de manualul de licențiere, pentru că fotbalul românesc e din ce în ce mai sărac. Aici vorbesc de cluburile mici, nu de noi. L-am întrebat pe Traverso dacă fotbalul e un sport, iar el s-a blocat. L-au mutat în birouri, deși eu știam că nu e o activitate birocratică. Unde e fotbalul?! Noi suntem vicecampioni, am câștigat toate punctele pe teren. Mă interesează calea instanțelor sportive adevărate. Nu știu dacă am rămas în Liga 1. Nici măcar membrii CEx nu știu unii de alții. L-am întrebat pe Dragomir, dar n-a putut să-mi răspundă. Nu putem vorbi de certitudini acum. Noi avem deja două acțiuni la TAS pornite, sunt pe rol. Vom veni de acolo cu o decizie definitivă, pe care ne-o vom asuma, indiferent dacă e în favoarea sau în defavoarea noastră”, a mai spus patronul Politehnicii.
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou