Un lucru este cert: cum formaţia Mama Mia Becicherecu Mic a primit, zilele trecute, undă verde din partea FRF de a activa, în continuare, în al treilea eşalon, locul "pizzerilor" în "D"-ul timişean a fost luat de Real Dragşina, prima sub linia retrogradării în ediţia precedentă.
Semne de întrebare în privinţa continuării în Liga a IV-a apar în dreptul echipelor Vulturii Pădureni, AS Peciu Nou şi Auto. Vicepreşedintele AJF Timiş, Florian Mierea, a explicat pentru banatsport.ro situaţia grupărilor care ezită să se alinieze la startul campionatului 2011-2012: "Din câte ştiu, echipa Vulturii va rămâne în D. Cu reprezentanţii acestei grupări am discutat ultima dată sâmbătă, când a fost acea întâlnire dintre AJF şi cluburi. I-am rugat ca, în decurs de 10 zile, să ne comunice care sunt intenţiile lor pentru viitorul sezon, dacă vor continua sau nu în D. Ei încearcă să rezolve situaţia, vom vedea ce va fi. Despre Peciu am auzit că ar avea ceva probleme de ordin financiar. Înaintea şedinţei de sâmbătă ne-au spus că vor continua în Liga a IV-a, însă nu au venit la acea întrunire, ceea ce ridică un semn de întrebare. Şi acolo am auzit că sunt în discuţie unele aspecte legate de finanţare, rămâne de văzut în ce măsură se vor rezolva. În fine, cei de la Auto nu ne-au comunicat absolut nimic cum că ar vrea să renunţe la competiţie. Desigur, probleme financiare sunt aproape peste tot"...
Vicele forului fotbalistic judeţean din Timiş ne-a mai spus că, în caz că vor apărea şi alte locuri vacante în Liga a IV-a timişeană, pentru ocuparea acestora vor avea prioritate formaţiile care au retrogradat la capătul ultimei ediţii, iar acum se află pe lista de aşteptare, CS Sânandrei (Teremia Mare) şi Informatica Timişoara.
Cum incertitudinile planează, în continuare, în fotbalul de la acest nivel, AJF Timiş încă nu a postat, pe site-ul său oficial, programul campionatului Ligii a IV-a, până când se clarifică lucrurile în privinţa participantelor.
Ovidiu Linţa
Comentarii
Publică un comentariu nou