Informatica Timișoara continuă să se facă de râs, chiar și după încheierea sezonului din Divizia D. După ce a terminat campionatul în genunchi, cu o mână de jucători rămași în lot și cu 187 de goluri primite în 34 de meciuri, formația lui Adrian Casap a ucis suspansul și în faza județeană a Cupei României.
Doar șapte fotbaliști ai Informaticii s-au prezentat astăzi, la stadionul de la Gara Mare. Astfel că scenariul era ușor de anticipat: se va juca câteva minute, după care unul dintre cei șapte se va da lovit, pentru a grăbi finalul întâlnirii. Așa s-a și întâmplat, Raul Ciev fluierând startul partidei la 17:48, iar finalul la 17:58. S-au jucat efectiv șapte minute, timp în care feroviarii au punctat de trei ori, prin Constantin Popa (2) și Alin Molcuț.
Să mai spunem că puținii fotbaliști ai Informaticii n-au avut asupra lor nici măcar echipamentul, astfel că au evoluat cu un rând vechi al CFR-ului, de culoare albă.
Pentru conformitate, vă prezentăm și cele două echpe care au intrat astăzi pe teren:
CFR Timișoara: Mercescu - C. Popa, Țigănaș, Stoican, Smultea, Molcuț, I. Popa, Petroca, C. Nicolaie, Bejenaru, Ionaș.
Informatica Timișoara: Rangu - Novac, Popaluca, Mimiș, Orha, Ilieș, Tănăsescu.
„A fost un antrenament. Mă așteptam la acest deznodământ, deoarece Informatica a avut probleme mari la finalul campionatului. Până la urmă, noi ne continuăm antrenamentul pentru meciul de sâmbătă, cu Bega Belinț”, ne-a spus la final antrenorul CFR-ului, Florin Bugar.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou