Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

K1 adevărat la Timişoara. Remy Bonjaski garantează


Cea mai mare şi importantă gală de K1 din această parte de ţară se va desfăşura vinerea viitoare în Sala Constantin Jude. Dacă spunem doar că triplul campion mondial Remy Bonjaski va fi invitat special, sperăm că v-am trezit interesul.

Astfel, vineri 21 octombrie ora 21:00, la Sala Olimpia din Timişoara se va desfăşura Gala de Kickboxing Romanian Fight Challenge. Acest eveniment este cel mai important eveniment de Kickboxing care a existat în Timişoara, prin simpla prezenţă a triplului campion mondial K-1 Remy Bonjaski, care va sosi alături de doi dintre cei mai buni luptători de la Bonjaski Academy. Danyo Ilunga este actualul campion mondial de Kickboxing la categoria 95kg, iar Dwight Harkinsoon este un alt tânăr de mare perspectivă, el urmând a se lupta la categoria 105kg cu Igor Mihajlevic din Croaţia.

Vine şi Sora

O alta surpriză în Gala RFC va fi prezenţa lui Ciprian Sora care va veni în Banat cu cel mai bun „greu” pe care îl antrenează la Academia de Lupte Ciprian Sora. Răzvan Ghiţă, 103kg, va lupta împotriva unui luptator de muay thai din Serbia.

Timişoreanul Adrian Mitu revine în ring după o accidentare gravă care l-a ţinut departe de ring şase luni. Adi Mitu va lupta cu Ivan Posevak care vine în Timişoara hotărât să adauge încă o victorie la cele 52 pe care le deţine până acum. Ivan Posevak a fost antrenat tocmai de primul campion de K1 Branko Cikatic. Adrian Mitu şi Ivan Posevak vor lupta la cetgoria -75kg într-un meci de 3 runde cu reguli K1.

Program

DWIGHT HARKINSON (Olanda) VS. IGOR MIHAILJEVIC (Croaţia)
ADRIAN MITU (România) VS. IVAN POSEVAK (Croaţia)
BUNEA IZIDOR (România) VS. BORIS KOSTOV (Macedonia)
RĂZVAN GHIŢĂ (România) VS. adversar din Serbia
GABRIEL FLUTURE (România) VS. LEONID TCACIUC (Ucraina)
ALIN BOROGHINA (România) VS. ALEKSANDAR STOJKOVIC (Serbia)
RAUL SZEKELY (România) VS. RĂZVAN SĂLĂJAN (România)
ALIN SPAN (România) VS. GABRIEL BOZAN (România)
FLAVIUS BOICIUC (România) VS. IONUT RĂCIANU (România)
MIHAI TRĂZNEA (România) VS. ALEXANDRU POPOI (România)

Promotorul Galei este Claudiu "Charlie" Scarlet in colaborare cu Clubul Knock Down Timişoara.

Bilete:
Tribună – 35 lei
Lângă ring – 60 lei
VIP – masa de 4,6,8 persoane + meniu - Informaţii si rezervări: tel: 0720 649 546

daniel.neacsu@banatsport.ro



 
 

Postat: 12-10-2011 12:38
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut