Hunedoarenii au deschis scorul printr-un gol, care nu prea a fost, deoarece mingea nu a trecut cu toată circumferinţa linia porţii, dar arbitrii au validat reuşita, care i-a fost atribuită portarului Culda (autogol). Vizitatorii nu au dezarmat şi au atacat mult mai ilustrul adversar, golul picând logic în repriza secundă, Ungureanu trimiţând superb la vinclu. Scor final, 1-1, iar Becicherecu Mic arată ca o echipă din etapa a VIII-a încoace.
Reamintim, Mama Mia nu avea nici măcar un punct după 7 etape, iar de la instalarea lui Bălu (foto) şi Narcis, echipa a strâns 8 puncte şi ocupă locul 15. „Încercăm să obţinem minim 7 puncte în acest tur şi apoi să încercăm imposibilul în retur”, ne spunea „secundul” Petre Narcis înaintea etapei a 8-a. Iată, obiectivul a fost îndeplinit, iar sâmbătă, Becicherecu Mic mai poate urca în clasament, în cazul unei victorii, acasă, cu CS Vladimirescu.
Reamintim rezultatele etapei a 12-a:
Poli Timişoara II - Şcolar Reşita 0-2
Gloria Arad - Autocatania Caransebeş 0-1
CFR Simeria - Flacăra Făget 4-0
Gloria Reşiţa - Unirea Valea lui Mihai 1-0
National Sebiş - Millenium Giarmata 3-3
ACS Recaş - Bihorul Beiuş 5-0
FC Hunedoara - Mama Mia Becicherecu Mic 1-1
CS Vladimirescu - Jiul Petroşani 1-2
D.N.
Comentarii
Publică un comentariu nou