Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Liga 4. Remiză în prologul etapei


Etapa a 12-a a Diviziei D Timiş a fost deschisă astăzi la Şag, unde echipa gazdă, Timişul, a întâlnit Băban Marcel Jimbolia. Partida a fost dominată de gazde, care a deschis şi mai apoi închis scorul, între timp puştii antrenaţi de Tavi Popescu reuşind două goluri. Scor final 2-2, iar Şagul rămâne pe 4, în timp ce Jimbolia urcă o poziţie, pe 11.

Dacă la pauză conduceam cu 2, 3 la 0 nu cred că se supăra nimeni. În partea a doua, după o greşeală a nostră, ei ne-au egalat şi au trecut la conducerea jocului pe fondul altor ratări ale băieţilor mei. Am egalat însă pe final. Felicit echipa din Jimbolia, care cu o formaţie de tineri de perspectivă joacă din ce în ce mai bine. Astăzi nu a fost ziua noastră, am ratat prea mult, iar asta ne-a costat două puncte”, ne-a spus la finalul jocului, antrenorul Timişului, Adi Ianoşev.

Pentru gazde au marcat Puşcaşu şi Asoltanei.

Programul etapei:

Vineri, ora 19
Spartak Gottlob - CSM Lugoj
Sâmbătă, ora 11
AS Dumbrăviţa - FC Chişoda
Progresul Gătaia - Juventus Pişchia
Pobeda Dudeştii Vechi - Unirea Cerneteaz
FC Deta - CFR Timişoara
Auto Timişoara - Arsenal Bucovăţ
Duminică, ora 11
Avântul Bobda - Banatul Nerău
Real Dragşina - AS Peciu Nou

D.N.



 
 

Postat: 20-10-2011 20:31
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut