Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Liga 4. Rezultate echilibrate în partidele de sâmbătă


Lugojul a învins mai uşor decât o arată scorul la Dumbrăviţa, 2-1, şi revine pe prima poziţie a clasamentului cu maximum de puncte după 8 etape. Chişoda coboară astfel un loc, dar rămâne la doar două puncte în spatele liderului.

Arsenal Bucovăţ a obţinut prima victorie externă şi a doua per total din campionat după 2-1 la Gătaia, cu „Cenuşăreasa” seriei, echipă ce nu are nici măcar un punct obţinut până acum. Golurile învingătorilor au fost marcate de Crainic şi Bejenaru.

Dudeştii Vechi a trecut cu 2-0 de FC Deta, datorită dublei lui Bratan, care a marcat o dată pe repriză. Deşi decimată de suspendări, Pobeda a reuşit să alinieze o echipă 100% „bulgărească”, toţi jucătorii fiind originari din Dudeştii Vechi. „Este o mândrie pentru noi că am reuşit să avem un prim 11 numai din localitate. Nici în Judeţ nu am reuşit aşa ceva. Din păcate şi în acest meci am avut un eliminat, Vasilcin văzând gratis un roşu pentru fault de joc la mijlocul terenului”, ne-a spus antrenorul Petru Mirciov.
 
În fine, surpriză mare la graniţă, unde Jimbolia nu a putut trece de AS Peciu Nou. S-a terminat 1-1, iar punctul obţinut de vizitatori este primul din actualul sezon.

Rezultate azi
CS Dumbrăvița - CSM Lugoj 1-2
Băban Marcel Jimbolia - AS Peciu Nou 1-1
Timișul Șag - Banatul Nerău nu s-a disputat, oaspeţii nu s-au prezentat
Progresul Gătaia - Arsenal Bucovăț 1-2
AS Pobeda Dudeștii Vechi - FC Deta 2-0

Duminică, ora 11
Real Dragșina - CFR Timișoara
Avântul Bobda - Auto Timișoara

Ieri
Chişoda - Pişchia 8-0. Amănunte AICI
Gottlob - Cerneteaz 4-0. Amănunte AICI

daniel.neacsu@banatsport.ro



 
 

Postat: 25-09-2011 08:04
Share |

Comentarii

Sorine la meciul retur nu am

Sorine la meciul retur nu am ce obiecta.am jucat cu jucatorii de camp in poarta.daca ala nu a fost fault de rosu normal ca nu poti sa zici ca a fost arbitraj bun

Petre, tot asa ai plans si

Petre, tot asa ai plans si campionatul trecut la meciurile cu Pischia (ca v-au furat arbitrii) si v-au dat scurt 9-0. Eu nu vorbeam de meciul asta, vorbeam de vechile tale plangeri la meciurile pe care le-am vazut. Tot timpul te fura arbitrii, vechea meteahna a romanasilor. In rest, succes Dudestilor, daca ati avea un antrenor de calitate sigur v-ati lupta la primele locuri.

Sorine ai fost cumva la

Sorine ai fost cumva la meci?daca nu mai bine nu vorbii.Deta a avut om in plus 70 de minute si plus a avut un penalty si tot am castigat si tot noi suntem penibili?

Petru asta tot timpul vede

Petru asta tot timpul vede alt meci. M-am mai contrazis si eu cu el, dar n-ai cu cine. El o stie pe-a lui si punct.

pai daca el si-a bagat capul

pai daca el si-a bagat capul in bocancul jucatorului nostru ce sa faci?nu a fost nici o intentie de a lovii jucatorul.

nu are rost sa intram in

nu are rost sa intram in polemica!probabil ai vazut alt meci.la 11 m i-a spart arcada la jucatorul nostru cu crampoanele.trebuia sa-l omoare ca sa fie corect acordat.ha ha!

unde ai vazut tu joc

unde ai vazut tu joc dur?unde?ca nici la eliminare nu a fost joc dur a fost atac la minge.daca era o echipa engleza ce ziceai ca sunt criminali sau ce?daca erau asa de buni cei de la Deta de ce nu ne-aau dat gol nici din 11m?au jucat o repriza si in superioritate numerica.singurul penibil esti tu cu comentarii despre circ si trageri de timp

pai cu ce?aia a fost

pai cu ce?aia a fost eliminare?ala a fost 11 m?daca au fost atata de mari si tari adversarii de ce nu ne-au batut?am jucat cu un om in minus.ce intrari la rupere ai vazut?sa rupt vreun jucator cumva?daca te legi de tragerile de timp atunci asta inseamna penibilitate.ce circ mai?au intrat cumva conducatorii pe teren sau ce?despre ce circ vorbesti?sa deschis vreun circ cumva la tine in localitate sau ce?

sa fim obiectivi

cu ce au fost penibili?ca nu au sanctinat jocul la rupere al pobedei?sau ca nu nu v-au sanctionat pentru tragerile de timp inca din prima repriza?ati fost penibili pentru o echipa ce a jucat pe teren propriu!sincer.cea mai slaba echipa a dudestiului din ultimii trei ani.si un circ ieftin din partea conducatorilor.

cu ce au fost penibili?ca nu

cu ce au fost penibili?ca nu au sanctinat jocul la rupere al pobedei?sau ca nu nu v-au sanctionat pentru tragerile de timp inca din prima repriza?ati fost penibili pentru o echipa ce a jucat pe teren propriu!sincer.cea mai slaba echipa a dudestiului din ultimii trei ani.si un circ ieftin din partea conducatorilor.

cu ce au fost penibili?ca nu

cu ce au fost penibili?ca nu au sanctinat jocul la rupere al pobedei?sau ca nu nu v-au sanctionat pentru tragerile de timp inca din prima repriza?ati fost penibili pentru o echipa ce a jucat pe teren propriu!sincer.cea mai slaba echipa a dudestiului din ultimii trei ani.si un circ ieftin din partea conducatorilor.

arbitrii au fost penibili la

arbitrii au fost penibili la acest meci cu Deta.bine ca am castigat

las ca nu au fost penibili

las ca nu au fost penibili cand a ti avut acasa cu dumbravita...mai ai si tupeu sa comentezi arbitrajele

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut