Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Liga III. Ce a fost şi ce urmează în C5


Gazdele şi oaspeţii şi-au împărţit succesele în runda a VII-a a campionatului. Raportul este de 4 victorii pentru amfitrioni şi 4 pentru viyitatori. ACS Recaş a urcat după această rundă pe prima treaptă a clasamentului, fiind al patrulea lider după Sebiş (runda 1), Giarmata (rundele 2-5), Beiuş (runda 6).

Jiul a obţinut prima victorie pe teren propriu în acest sezon, chiar împotriva echipe ce era în acel moment pe primul loc, iar Şunda a debutat perfect pe banca Hunedoarei, victorie externă. Sebişul s-a impus greu într-un derby judeţean, în timp ce Recaşul a dominat clar un alt derby judeţean. Poli II a obţinut al patrulea succes consecutiv, 3-2 la Valea lui Mihai (Dobricean, Boştină şi Popa au marcat pentru trupa lui Stoicov, care a fost condusă la pauză), iar Simeria continuă şi ea forma bună. Becicherecu Mic rămâne fără punct în actualul sezon, iar Giarmata a pierdut la limită la Caransebeş, dar datorită arbitrajului, care a fost foarte „găzdar”. Păcat că unele partide sunt influenţate atât de decisiv de cei care ar trebui să împartă dreptatea.

Rezultate complete
Jiul - Beiuş 2-1
Sebiş - Gloria Arad 1-0
Gloria Reşiţa - Hunedoara 1-2
Simeria - Vladimirescu 5-2
Caransebeş - Giarmata 2-1
Becicherecu Mic - Şcolar Reşiţa 1-2
Făget - Recaş 0-2
Valea lui Mihai - Poli II 2-3

Clasament: 1. Recaş, 17; 2. Caransebeş. 17; 3. Beiuş, 16; 4. Giarmata 15; 5. Poli II, 13... 9. Făget, 9... 16. Becicherecu Mic, 16.

Etapa viitoare (8):
Şcolar Reşiţa - Caransebeş
Beiuş - Becicherecu Mic
Recaş - Jiul
Poli II - Făget
Hunedoara - Sebiş
Vladimirescu - Gloria Reşiţa
Giarmata - Simeria
Gloria Arad - Valea lui Mihai

D.N.


 



 
 

Postat: 02-10-2011 17:21
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut