Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

LIVE: Cupa de Iarnă la minifotbal!!


Începută în urmă cu două săptămâni, când s-a disputat faza grupelor, a 17-a ediţie a Cupei de Iarnă, competiţie de minifotbal rezervată grupărilor din Divizia D Timiş va continua astăzi. Portalul Banatsport vă va ţine conectaţi la acest eveniment şi astfel vom transmite faza eliminatorie în format livetext.

CFR Timișoara, campioana turneului de sală al campionatului Județean de anul trecut, întâlnește în finală ocupanta locului 3 din 2010, CS Dumbrăvița. După 7 minute de joc disputat, cele două formații se află la egalitate, 0-0. Orgoliile au fost, așa cum era de așteptat, mai mari decât la oricare alt meci. Emanuel Pătrașcu a deschis scorul pentru feroviari, stabilind scorul pauzei la 1-0. În partea secundă, alb-vișiniii au mai irosit câteva ocazii bune, dar și-au majorat în cele din urmă avantajul, prin Constantin Popa. Dumbrăvița a revenit însă rapid în joc, grație reușitei lui Bârsanu, astfel că finalul a fost unul pe muchie de cuțit. În secundele de final, Moraru a restabilit egalitatea și a împins meciul în prelungiri. După prima repriză a timpului suplimentar, scorul e neschimbat, însă Dumbrăvița a avut o bară, prin Bârsanu. Nu s-a stabilit câștigătoarea nici după prelungiri. Finala va fi decisă la loviturile de departajare. CS Dumbrăvița câștigă „loteria” cu 3-1

 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Finala mică a fost fără istoric, iar Timișul Șag s-a impus clar, profitând și de faptul că echipăa din Gottlob a jucat două meciuri la rând. S-a terminat 8-2, după două reprize identice, ambele terminate cu 4-1. Au marcat: Asoltanei (2), Lungu (2), Nincsovics, Papadopol, Șeitan și Vicea, respectiv Dragomir și Roman. Șagul termină competiția pe locul 3, rămânând pe podium, după ce anul trecut a obținut argintul. Gottlob a intrat pentru prima oară în careul de ași și are consolarea că a dat golgheterul competiției (Dani Roman - 7 goluri).

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

În a doua semifinală s-au întâlnit Spartak Gottlob şi CFR Timişşoara. După o primă repriză albă în care "lubeniţarii" au avut marile ocazii, printre care şi două bare, CFR-iştii au fost mult mai pragmatici în partea secundă, reuşind să înscrie prin Tică Popa şi Tescu pentru 2 - 0, calificându-se astfel în finala mare.

Partea a doua a fost mult mai deschisă, Dumbrăviţa a deschis scorul prin Todor, iar Şagul a egalat printr-un gol controversat care nu a trecut linia porţii. S-a ajuns la lovituri de departajare, iar Dumbrăviţa a fost mai exactă şi s-a impus astfel că echipa lui Florin Macavei merge in finala mare.

Faza semifinalelor e gata de start. În primul joc, se întâlnesc Timișul Șag și CS Dumbrăvița, formații ce și anul trecut au lăsat o impresie bună la Cupa de Iarnă. La pauză, după un joc extrem de disputat, scroul e nemodificat, 0-0.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Ultimul sfert de finală le opune pe Arsenal Bucovăț și Spartak Gottlob, echipe ce s-au întâlnit și în faza grupelor. Atunci, „tunarii” s-au impus cu 2-1. La pauză, „lubenițarii” conduc cu 1-0, prin golul marcat de golgheterul din campionat, Dani Roman. în partea a doua, cei prezenți au asistat la un festival de goluri. Clej, Șușman și Dani Roman au urcat scorul la 4-0. Nicu Gomboș a redus din handicap pentru Arsenal, însă „lubenițarii” au lovit imediat, marcând alte două goluri, prin Nastor și Dragomir. S-a încheiat totuși 6-2, după o reușită a lui Dan Noje, iar Spartak e ultima echipă de pe tabloul semifinalelor.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Urmează un meci așteptat de toată lumea, CFR - Chișoda. Feroviarii au condus la pauză cu 1-0, Nicolaie marcând chiar în debutul partidei. În partea secundă, Vițan a egalat cu un șut puternic la colțul lung. Meciul este extrem de echilibrat și orice este posibil în această partidă din care au mai rămas 10 minute. În această parte secundă, ambele echipe au avut câte o bară, după care Dochița a marcat și a adus Chișoda în avantaj, 2-1. Pe final tescu a egalat pentru CFR și a împins meciul la loviturile de departajare. La „loterie”, a fost nevoie de două serii de lovituri pentru a se stablili câștigătoarea. După ce aproape fiecare jucător din cele două loturi a executat de câte două ori, „leoparzii” au obținut calificarea, cu scorul de 9-8.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Începe al doilea meci al meci, locul 3 de anul trecut, Dumbrăvița, cu campioana din urmă cu 2 ani, Dudeștii Vechi. Bălan deschide scorul pentru Dumbrăvița cu o scăriță superbă. După 1-0 la pauză, partea a doua este foarte spectaculoasă, se joacă pe contre, la victorie. Giurgiu, și apoi Kovacs au mărit diferența, după care portarul Stoianov a înscris golul turneului, din poartă în poartă. Scorul este 3-1 cu 5 minute înainte de final. Babuscov mai înscrie o dată pentru Dudești, iar „bulgarii” atacă cu toată echipa în căutarea egalării. Totuși, partida se termină cu scorul de 3-2, iar Dumbrăvița merge mai departe.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

A început faza sferturilor. Primul meci este un veritabil derby de sală, deoarece Cerneteaz - Șag este reeditarea finalei de anul trecut. Începutul de joc este echilibrat, iar Șagul a fost nevoită să joace la un moment dat cu un om mai puțin pentru 2 minute, datorită unei eliminări. 0 la 0 după primele 15 minute, cei doi portari fiind principalii remarcați ai debutului de joc. Carmin Lungu a deschis scorul chiar înainte de final primei reprize, astfel că Șagul conduce cui 1-0 după 20 de minute. Partea a doua este extrem de spectaculosă. După o bară a Unirii, experimentații Nincsovici și Asoltanei fac 3-0 pentru Timișul. Simedru reduce din handicap, dar Freanț are ultimul cuvânt. Campioana este eliminată, iar Șagul merge mai departe cu o victorie clară, 4-1.

.................................................................................................................................................................................................................................

Astfel, site-ul va fi updatat după fiecare joc, ca să ştiţi exact şi la timp despre ce se petrece în Sala Constantin Jude.

Iată programul:


Sferturi de finală

Sfertul 1: Cerneteaz - Şag 1-4
Sfertul 2: Dudeşti - Dumbrăviţa 2-3
Sfertul 3: CFR - Chişoda 2-2 (9-8 p.)
Sfertul 4: Gottlob - Bucovăţ 6-2

Semifinale


CFR Timişoara - Spartak Gottlob  2 - 0
Dumbrăviţa - Şag 5 -  4 (după penaltiyuri)

Finala mică

Învinsele din semifinale

Finala mare

Învingătoarele din semifinale

Reamintim că şi în acest an, pe lângă obişnuitele premii constând în cupe, diplome şi materiale sportive, se vor acorda distincţii şi pentru golgheterul competiţiei şi cel mai portar. După disputarea meciurilor din grupă, Dani Roman (Gottlob) şi Florin Dochiţa (Chişoda) conduc clasamentul marcatorilor cu 4 goluri de „căciulă”.

Echipa Banatsport.ro



 
 

Postat: 20-12-2011 10:34
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut