„Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar meritul este al jucătorilor în primul rând şi apoi al celor două persoane care se ocupă de această echipă, Mita şi Gabor. Eu am contribuit mai mult sufleteşte la această performanţă cu două-trei sfaturi. Meritele sunt ale celor menţionaţi. Desigur, ne bucurăm cu toţii, la Cerneteaz este o familie frumoasă şi unită. Chiar am spus că dacă trecem de Jebel, echipă ce m-a impresionat în faza grupelor, putem avea o şansă la primele locuri. Lucru ce s-a şi întâmplat. Şi domana Lenuţa Tiuch a fost fericită după acest rezultat, mai ales că această competiţie devine o tradiţie pentru noi, după ce anul trecut am reuşit să luăm trofeul rezervat echipelor din Divizia D”, ne-a spus Romeo Malac.
Supercupa de Iarnă la minifotbal se va disputa sâmbătă, cel mai probabil în sala din Giarmata. Se vor întâlni Dumbrăviţa - câştigătoarea competiţiei de Divizia D şi Cerneteaz II - câştigătoarea de la Judeţ.
Daniel Neacşu
Comentarii
F buni
O echipa omogena formata din jucuatori cu experienta!
Publică un comentariu nou