„Mi-ar place să pot juca sâmbătă împotriva Stelei, dar e greu de crezut că o voi face. Nu pot să zic că sunt pregătit să joc, deoarece mai am mult de muncă și încă mă mai supără genunchiul operat. Nu vreau să forțez, deoarece n-are rost. Am spus că la următoarea accidentare de acest gen mă voi lăsa de fotbal, voi pleca acasă și le voi mulțumi tuturor celor care m-au susținut. Am pierdut etape importante din pregătire și nu vreau momentan să forțez”, a declarat astăzi Mansour.
Senegalezul a mărturisit că a simțit dureri la genunchi și la antrenamentul din această dimineață. „Astăzi la antrenament am simțit ceva dureri la genunci și va trebui să am grijă. S-a umflat puțin, dar e ceva normal, după câteva săptămâni de pregătire la intensitate normală. Și după precedenta accidentare la genunchi mă antrenam o săptămână cu domnul Sabău, după care făceam trei zile pauză. De data asta, n-a mai existat acea pauză”, a mai spus Mansour.
Gueye Mansour s-a accidentat la genunchiul stâng în meciul Politehnicii din șaisprezecimile Cupei, jucat la București, cu Juventus. Senegalezul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar de o lună de zile s-a întors la Timișoara, după ce s-a tratat la o clinică din Roma. Atacantul lui Poli a mai suferit o accidentare similară, la celălalt genunchi, în vara lui 2009, într-un meci amical jucat la Debrecen.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou