Partida a fost foarte fizică, s-a pus mai mult accent pe apărare, unde s-a jucat bărbăteşte, iar în atac şi-au asumat reponsabilitatea mai mult jucătorii mai tehnici. Porţile au mers excelent la ambele echipe, portarii fiind cei mai buni jucători ai ambelor echipe.
Debutul a fost strâns, cu puţine goluri. În minutul 17, scorul era 4-4, dar bănăţenii au trimis deja de 5 ori mingea în bară. Cel mai bun handbalist din România, portarul vizitatorilor Marian Popescu a închis apoi poarta timp de 10 minute, iar "marinarii" s-au desprins la 4-8, prima repriză încheindu-se cu scorul de 5-9.
Tot oaspeţii marchează primul gol şi în partea a doua, dar apoi Fenici îşi mobilizează colegii, care înscriu patru goluri la rând, 9-10. Bara şi două 7 metri ratate de Timofte au făcut ca alb-violeţii să nu egaleze. Marinarii s-au desprins din nou, 9-13, dar Stan marchează din toate poziţiile şi se revine la diferenţa de un gol, 14-15. Experienţa superioară a Constanţei se simte, 14-17 şi 17-20, dar bănăţenii revin când nimeni nu se mai aştepta, 19-20 în ultimul minut. "Marinarii" au avut atacul în ultimele 30 de minute, dar au pierdut mingea, însă arbitrii au acordat inexplicabil un 7 metri. Aici s-a scris istoria, Toma a marcat şi s-a făcut 19-21.
Unde s-a pierdut meciul
Bănăţenii au avut ghinion, în prima repriză au nimerit de 6 ori bara, iar în partea secundă încă de două ori. Însă extremele au fost „moarte”, mai ales Timofte, care a fost mult sub forma obişnuită. În plus s-au pierdut destule mingi aiurea în atac. Totuşi, arbitrajul a fost sub orice critică. Stamate trebuie eliminat după ce a aplicat un cot în plină figură lui Stan. Pe lângă această decizie, au fost şi altele controversate, dar şi cea din ultimele secunde când cei doi cavaleri în negru au stabilit câştigătoarea.
Remarcaţi
Milan Djuricin a avut aproape 20 de intervenţii, fiind cel mai bun jucător al Timişoarei. Fenici cu 6 goluri şi Stan cu 5 au evoluat excelent, chiar dacă echipa a pierdut în cele din urmă. Stan demonstrează că poate deveni un jucător extrem de valoros în România. De cealaltă parte, Toma a reuşit 6 goluri, 5 însă de la 7 metri, în timp ce Csepreghi a înscris de 5 ori în momente critice ale partidei. Popescu şi Stănescu, evoluţii imperiale în poartă.
daniel.neacsu@banatsport.ro
Comentarii
Din pacate...
Nu sunt de acord cu "pantera"! Ii puteam bate si acum, chiar impreuna cu arbitrii! Din pacate nu suntem capabili sa vedem mai intai greselile noastre. Jocxul slab al extremelor, 7 m ratate, greseli copilaresti si nesansa(adica 6,sau 8 BARE...) au facut sa nu castigam. Baieti, MULT MAI MULTA INCREDERE ! Analizati si realizati ca SUNTEM ACOLO _ SUS !!!
Bine baieti!
Din pacate, INCA NU SUNTEM ASA BUNI, incat sa batem si Constanta si arbitrii! C-ta am fi batut-o, dar arbitrii inca nu. Nu-i nimic, va veni si vremea aia! Asta e Romanica! Degeaba P-ta Universitatii, degeaba pledoarii la TV, arbitrii romani, DE LA TOATE SPORTURILE, au legea lor, fara onoare, fara remuscari, numai banii!!! Aici traim si trebuie sa ne acomodam, sau....plecam!
Publică un comentariu nou