Poli II și-a dominat pe alocuri adversarul, diferențele dintre eșaloanele 2 și 3 fiind aproape insesizabilă. Mera a trimis primul semnal de alarmă către poarta lui Smaranda, în vreme ce utiștii au replicat, în a doua jumătate a reprizei, prin Hidișan. În partea secundă, putem nota două ocazii imense pentru alb-violeți. Mai întâi, în minutul 55, Popovici a ratat de puțin ținta, din interiorul careului, iar apoi, în minutul 90, nou-intratul Dobricean a încercat să marcheze cu stil golul victoriei, însă și-a ales greșit momentul, irosind o șansă imensă de a marca.
În minutul 6 al prelungirilor, UTA a deschis scorul, prin timișoreanul Octavian Drăghici. Mera a izbutit să restabilească egalitatea, în minutul 110, când a reluat excelent cu capul centrarea lui Narcis Damian. Poliștii puteau da lovitura în minutul 118, dar Belu n-a nimerit decât bara, în urma unei lovituri de colț executate de Dobricean.
La „loterie”, tinerii poliști s-au comportat dezastruos. Au ratat toate încercările, prin Zaluschi, Popovici și Szalkai, în vreme ce utiștii au transformat tot, prin Bălan, Ignea și Gâlcă.
Poli II Timișoara (antrenor Adrian Stoicov): Rusu - Belu, Mera, Ilie, Sandu, Zaluschi, Fuchs (65, Dobricean), Popa (99, Szalkai), Chiţu (82, Damian), Popovici, Boştină.
UTA Arad (antrenor Roland Nagy): Smaranda - Bălan, Pocuca, Pascariu, Siminic, Gâlcă, Hidişan (97, Varga), Ignea, Purece (80, Neagoe), Drăghici, Drăgan (64, Capătă)
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou