După eșecul din precedenta întâlnire, când timișenii au plecat steagul (pe propriul teren) fiind învinși de argeșeni cu un nenorocit 0-1, de fapt un cadou oferit de trupa antrenată de profesorii Cristian Contescu, Romeo Malac și Wiliam Harasim, dacă luăm în calcule marile ratări timișene, cum de altfel precizam la vremea respectivă, iată că deplasarea în Trivale a fost prielnică delagației din Timiș...

Însă, nu fără emoții, mai cu seamă în minutul 6 când urmașii lui Mutu au reușit să înscrie la o nesincronizare a defensivei vizitatorilor (1-0). Nu-mi venea să cred că se va repeta istoria de la Timișoara. Uluit și înghesuit în tribuna oficială a Stadionului Nicolae Dobrin, la două scaune de vicepreședintele AJF-ului, Zache Ciev, am început să sper, la câteva șarje purtate de Bărbuț și Hîrdău, cel din urmă aducându-ne bruma de speranțe cu golul egalizator care a pus capul la o „bărbiereala” a defensivei pieștene, după o centrare a lui Jichici. 1-1, un scor care nu era suficient pentru noi pentru a juca finala cu bucureștenii. Următoarea (cea mai mare ocazie!!!) lovitura de teatru se dă la câteva minute de la egalare, când, același Hîrdău, după ce trece de fundașii argeșeni, din poziție de unu la unu cu portarul Drăguşin, trimite din 8 metri chiar în portar! Ce ocazie, ce nebunie! Dar jocul curgea în favoarea noastră şi când „trompetiştii din galeria de pe Argeş” se pregăteau de încă o rafală, a venit rândul lui Cristi Bărbuţ să-şi demonstraze calităţile: a făcut un sprint de 30 de metri, l-a deăşit pe fundaşul lateral Bărăscu, a intrat în 16 m de unde a aşezat impecabil pentru Dorin Rotariu, cel care a pus stângul şi l-a lăsat mască pe portarul din Ageş: 1-2!

Bucurie, mare bucurie!?!? Am alegat în holul de la „oficială” să dau de știre colegilor de pe la ziare, să-l sun pe Sandu Dumitraşcu şi Ilie Rotariu ce erau într-un tren către Braşov cu juniorii de Poli 2002, care mergeau la turneul semifinal. L-am sunat şi pe  tatăl lui Cristi Bărbuţ şi pe cine nu am mai sunat în acele clipe pline de euforie. L-am sunat pe Nicole Secoșan de la Radio Timișoara (eu tot la la postul de radio îl simt, chiar dacă este în pensie), pe Adrian Schindarli... Nu mai trăisem, cred, astfel de momente emoționale, în dubla mea calitate în care eram în arena piteșteană, cea de cronicar și tată de fiu… ce misiune ingrată în care fără să-mi dau seama ajunsesem, așa dintr-o dată. Era scorul cu care băieţii noştri plecau la finala competiţiei. Doamne, dar mai erau zece minute din prima repriză și încă 40 din a doua parte a disputei. Primul mitan - spre satisfacția noatsră - s-a încheiat tot cu scorul stabilit de Rotariu.

La reluare, prin zgomotul și înjurăturile unui individ plasat sub ”oficiala” de la Nicolae Dobrin,  mi-am reînodat emoțiile și grijile pentru următoarea repriză de foc. Cu mici neconformități, iertate de cunoscătorii genului, timișorenii păreau a stăpâni ostilitățile viitoarelor minute ale disputei, spre deosebire de formația gazdă care neapărat trebuia să înscrie. Scoate Victor Gîrlea, respinge Bucșan, degajează Todorov, ghidonează Boldor, ține mingea Rotariu, recuperează Popa, sprintează Bărbuț, mai faultează Mureșan, primim destule galbene, dar minutele trec în favoarea noatsră, Gîrlea estre avertizat pentru (men)ținerea balonului, minutele trec, ”oficialii” din tribuna lui Dobrin apreciază evoluția băiețior din Timiș…. De pe bancă se mai aud strigăte de încurajare. Se fac cele trei schimbări. Artimon, Albeanu, Scheau. Cele 30 de grade au apăsat cele două echipe din toate punctele de vedere. Arbitri acordă  minute de „şpriţ pauză” de care la final parcă uită. Minutele curg în favoarea noastră. Mai avem două incursiuni prin Bărbuţ şi Rotariu în chiar cele trei minute de prelungire. Roti renunţă la o angajare pentru Scheau, este faultat şi nu se  fluieră, Delcea îl angajează Marcu însă offside. Fluierături, apostrofări din partea gazdelor şi după repunerea mingii în joc, se fluieră finalul! Timişul s-a calificat în finala competiţiei. Ce bucurie pentru delegaţia de Timiş!! Pozele sunt edificatoare. Junii fotbalişti timişeni jubilează, strigă şi cântă. De cealaltă parte, învingătorii din tur - învinşii de astăzi plâng şi se prăbuşesc pe gazonul pe care altă dată au zburdat: Dobrin, Radu II, Zamfir, Troi, Mutu, Neaga, Tameş şi alţi fotbalişti crescuţi la şcoala fotbalistică din Trivale... Cei aproape 200 de spectatori prăsesc tribuna în cea mai mare linişte comentând şi apreciind determinarea şi realizarea timişenilor.

După mai multe minute, de la un geam al vestiarelor Stadinului „Nicolae Dobrin” vocile reunite ale grupării timşene ne reamintesc refrenul: „altă dată/altă dată/ o s-o facem şi mai lată…” Minutele trec. De la etaj coboară încet unul câte unul, fiecare cu telefonul la ureche dând de ştire celor dragi amănunte despre această ispravă… Autocarul lui Poli – pus la dispoziţie de preşedintele Gheorghe Chivorchian -  îi aşteaptă în parcare. De dincolo de perdele mijlocului de transport, se reaud glasurile tinerilor fotbalişti, urale şi aprecieri din partea delegaţiei din Timiş. Frumos. Mai mult decât frumos. Noi, cei de pe margine, apreciem modul, dăruirea şi caracterul băieţilor, capacitatea şi strategia antrenorilor, spiritul de organizare şi crearea celor mai bune condiţii de pregătire din partea organizatorilor şi conducătorilor aceste minunate echipe. În paralel cu aceste aprecieri, nu pot să trec cu vederea aportul deosebit al Consiliului Judeţean Timiş, reprezentat de preşedintele Constantin Ostaficiuc – un om care simte şi crede în schimbul de mâine al fotbalului din Timiş. Pe aceleaşi coordonate îl aşezăm pe preşedinte Politehnicii Timişoara, Gheorghe Chivorchian care nu a făcut nici un rabat de asigura cele mai deosebite condiţii de deplasare a fotbaliştilor, punând la dispoziţie mijloace de transport de cea mai înaltă calitate. Vorbind despre ajutor şi implicare, pe aceleşi poziţii aşezăm şi Consiliul Local din Primăria Timişoara (pe secretarul general, Jean Cojocari, primarul Gheorghe Ciuhandu) instituţie care cu siguranţă nu va trece cu vederea sprijinul pentru aceşti copii şi pe mai departe. Dar, fiind vorba de tineri fotbalişti, să nu uităm că aceştia sunt şi elevi, iar pentru a se realiza o simbioză între sport şi învăţătură era nevoie de o sincronizare între cluburi şi instituţiile de învăţământ, zonă în care o contribuţie esenţială a avut-o, şi credem că o va menţine, inspectorul general, prof. Marin Popescu.

Urmează pregătirea pentru marea finală. Suntem convinşi că, pe lângă cei care au ţinut aproape de această echipă şi au crezut în ea, se vor mai alătura şi alţii cu suflete şi bani…Vom monitoriza cu mare atenţie şi respect această ultimă confruntare, adică finala.. Succes şi pe curând.

Dan Gârlea