I. Obiectivele administrative pentru anul 2012
1) Reorganizarea acționariatului, prin atragerea Consiliului Local Timișoara, a Consiliului Județean Timiș și a Universității Politehnica.
2) Reorganizarea – pe cale de consecință a pct.1- a Consiliului de Administrație și a executivului societății pe acțiuni FC Politehnica Timișoara.
3) Restructurarea personalului și încadrarea tuturor activităților în interiorul unui buget real, în care costurile să fie susținute de venituri certe, fie ele minime, dar sigure, în ceea ce înseamnă încasarea lor in timp util.
4) Reorganizarea administrației sportive.
5) Dezvoltarea departamentului de marketing .Transparență totală în relația cu presa de specialitate, atât locală, cât și națională.
6) Depășirea tuturor impunerilor din Manualul de licențiere pentru anul competițional 2012-2013. Acest punct depinde în mod covârșitor de realizarea obiectivelor administrative enumerate mai sus. Se vor face simulările necesare și se vor lua în calcul consecințele faptului puțin probabil, dar real de a continua și în anul competițional următor în Liga II, în mod evident dacă nu vom reuși reorganizarea acționariatului cu toate consecințele benefice ale acesteia.
II. Obiectivele sportive pentru anul 2012
1) Reforma grupului de jucători de la prima echipă, prin continuarea schimbului de generații.
2) Coborârea mediei de vârstă sub 23 de ani, prin promovarea tinerilor jucători din propria pepinieră, dar și prin transferul unor fotbaliști de mare potențial.
3) Încadrarea bugetului aferent primei echipe în contextul veniturilor real estimate.
4) Împrumutul sau vânzarea unor jucători, posibil de înlocuit în așa fel încât să nu fie puse in pericol rezultatele și obiectivele propuse.
5) Formarea unei echipe așa cum a fost descrisă mai sus are ca termen de realizare vara anului 2012, nu mai târziu, urmând ca grupului nou creat să i se asigure un minim de continuitate estimat la 1,5-2 ani competiționali pentru a atinge nivelul maxim de eficiență.
6) Formarea prin selecție severă a unui grup valoros de tineri jucători în cadrul echipei a doua a clubului, în jurul mediei de varstă de 19 ani, care să asigure schimbul de generații viitor începând cu anul competițional 2015-2016.
7) Clasarea pe locul I în anul competitional 2011-12, aceasta creând posibilitatea promovării în Liga I.
Comentarii
asa este la toate posturile
asa este la toate posturile tv din tara asta nu se vb decat de steua si ciobanul ei
sper sa ajung data cand va fi desfintata sau sa pateasca ce a patit poli
asta DA comentariu,fara
asta DA comentariu,fara replica!
Dupa semne!
Am vazut in media miticilor, tot felul de insi, adevarati, sau falsi, care isi dau cu presupusul cum ca Poli nu are drept de promovare. Personal nu stiu nimic concret, dar dupa semne sunt convins ca are! Care sunt semnele? Pai daca nu ar avea, dupa cat de iubita e Timisoara si cat de iubit e Iancu - toate televiziunile, inclusiv Etnotv,Taraf tv,Moneychanel,geograficch, ar avea pe "burtiera", din minut in minut, anuntul asta!!! Iar presa, cred ca si Ziarul financiar si Taifasuri si Zodiac, nu numaigazeta si prostsport, ar avea pe fiecare pagina anuntul asta!
Publică un comentariu nou