Să revenim la ziua cu pricina, 24 august. Am fost unul dintre norocoșii, care în seara lui 23 mă îmbarcam din Centru (Hotelul lui Poli) în unul din cele șase (parcă) autocare care urmau să ne ducă în Ghencea. Atmosferă incredibilă și pe autocare... Prima oprire în Lugoj, „alimentare” pentru lichide, apoi alta într-o benzinărie din Caraș-Severin, pentru o re-alimentare și marele popas de la Băile Herculane. Cum era noapte, Comando Viola a descins în discoteca din stațiune. Memorabil... Apoi după câteva ore de dansuri și cântat şi bere şi petrecere, s-a continuat drumul... Următoarea mare haltă, într-un popas turistic situat între Craiova și Slatina. Era 9 dimineața, iar o nuntă tocmai se „spărgea”. În mijlocul parcării era și un foișor cu un pult... celebrul Bâzu s-a făcut chelner pentru jumătate de oră și a servit fanii alb-violeți doritori cu bere...

S-a continuat drumul, iar la orele amiezii intram în București. De acolo, fiecare pe cont propriu, sau în grupulețe până la ora jocului (încă nu era nebunia cu jandarmii care te țin în fel de fel de cotețe, sau alte privări de libertate ale suporterilor). După alte ore petrecute, de data asta pe terase, cu prieteni rapidiști, sau doar între noi, a venit și ora mult așteptată. Pandi promitea un meci mare pe terenul unde s-a consacrat, dar din postură de adversar... și a început partida... Cu Andrian Bogdan - moldoveanul, cu Mihai Nicoale - idolul tribunelor și al barurilor, cu Cristi Silvășan și ceilalți băieți. Albvioleții din teren au dat o replică extraordinară pe gazon, neașteptată chiar, iar la peluza oaspeților, bănățenii, circa 800-1000 nu s-au lăsat mai prejos. După golul lui Stancu anulat mișelește pe motiv de ofsaid, Mihai Bogdan transforma imepcabil un penalty, 1-0 pentru noi, scor pe care l-am ținut eroic încă din prima repriză și până la final. Victorie în Ghencea la început de campionat, la început de aventură a AEK-ului în Liga 1. Ce poate fi mai frumos!?

Drumul spre casă a fost greu și obositor... un autocar s-a stricat, un șofer a oprit lângă Severin și s-a culcat că era obosit... puțin a contat, îmbătați de bucurie, s-a cântat mai bine de 50% din drum. Dimineața, după 10, am ajuns în centrul Timișoarei... Era luni, o zi obișnuită, venită însă după o zi de neuitat. Ce ar fi ca istoria să se repete după 8 ani... Cel puțin pe teren... Ce ziceți?

Daniel Neacșu