Cu o audiență la care suporterii din tribună, după constituție, păreau din teren, jocul celor de la R.C.M. Timișoara a arătat o clasă superioară față de adversarii din Iași, cu care se luptă pentru un loc de play-off. Chiar dacă s-a ratat destul, diferența de scor a fost mare, iar Timișoara a luptat până la ultimul fluier al arbitrului ca și când jocul nu era deja câștigat (30-3).
Forță și scrâșnete într-un context de fair-play al unui joc dur, este dovada că la Timișoara în condiții mediocre se joacă Rugby, un sport care este iubit şi apreciat la noi în oraș. Atmosfera din Ronaț te face să te întorci cumva cu imaginația în timp, acolo unde acest sport a fost inventat, iar apoi teleportat pe meleaguri mioritice.
Nu sunt bani! Este expresia ce domină în general sportul bănățean fragil susținut de către Consiliul Județean și mai ales de către sponsori. Nu ne rămâne altceva decât să rămânem acolo unde timpul, după condiițile de joc, a rămas pe loc și să ne savurăm victoriile ce nasc performanță în acest mediu sărăcăcios. TRĂIASCĂ!!
Florin Chira
Comentarii
Publică un comentariu nou