Nu e decizie a arbitrilor pe care să n-o conteste zgomotos. Nu e coș al formației sale care să nu fie însoțit de câte o manifestare provocatoare la adresa publicului gazdă. Acesta e meniul său pentru fiecare deplasare. Nu vorbim despre un simplu suporter, ci de un oficial. Mai mult, de președintele celui mai titrat club din ultimul deceniu.

Alexandru Iacobescu, căci despre el vorbim, pare a avea un singur obiectiv în timpul unui meci: atragerea atenței asupra sa. În urmă cu doi ani, tot la un meci la Timișoara, a fost trimis în tribună de către brigada de arbitri. Nu e de mirare că „fluierașii” s-au lovit de refuzul acestuia. A urca într-o tribună pe care ai întărâtat-o ani la rândul e ca și cum te-ai închide în cușca unor lei nemâncați de-o săptămână. Spectacolul anual al lui Iacobescu a continuat și aseară, istericalele acestuia la adresa arbitrilor neîncetând nici măcar în momentul în care echipa sa avea un avans de 30 de puncte. Să nu mai spunem că distinsul conducător a stat în picioare în fața băncii tehnice mai mult decât antrenorul Arnautovici.

Gesturile de balamuc ale președintelui au fost acompaniate de câțiva inși, postați în spatele băncii ploieștene, care au primit tema de a întărâta pe cât posibil publicul din sală. Costumați ca pentru o seară în birtul gării din Mizil, indivizii s-au achitat bine de sarcinile „tactice”, reușind să se facă văzuți din fiecare colț al tribunei.

Să ne înțelegem, îmi doresc s-o văd pe „Elba” pe cele mai înalte culmi ale baschetului românesc și, de ce nu, european. Însă dacă secretul succesului în întrecerea internă e ceea ce am văzut la Iacobescu&co., prefer liniștea play-outului. Vorba proverbului, fudulia poate să înalțe un om, dar niciodată nu-l poate ridica.

G.T.