Deşi pe hârtie, diferenţa dintre cele două grupări era ca de la cer la pământ, în ceea ce priveşte modul de abordare al jocului aceasta s-a păstrat, dar în sens invers. Voinţa (poate nu-i chiar un nume întâmplător!) a fost imaginea elevului studios, venit ca de fiecare dată cu lecţia învăţată şi cu capul plecat a sfială. De partea cealaltă, Poli a semănat cu un copil răzgâiat, de bani gata, care dacă tropăie de două ori din picioare, primeşte totul pe tavă. Alb-violeţii au intrat aseară pe teren cu gândul că au deja calificarea în buzunar. Păreau mai degrabă pregătiţi de un tur victorios al stadionului, decât de un meci, până una-alta, eliminatoriu.

Adevărata diferenţă s-a văzut ceva mai târziu. Pe de o parte, Bourceanu. Un fotbalist căruia nu i se poate imputa lipsa de determinare. Însă, de multe ori, aceasta este singura lui calitate etalată de-a lungul unui meci. În primul minut al prelungirilor, fostul gălăţean a căutat cu lumânarea cartonaşul roşu, iar centralul Marian Balaci l-a "răsplătit" pentru perseverenţă. Inadmisibilă nu a fost însă eliminarea, ci ferocitatea cu care a sărit să-i răspundă tribunei care-l apostrofa în drumul său către vestiare. Închizătorul uită însă un singur lucru: el e plătit să joace, iar suporterii plătesc să-l vadă jucând. Poate că în mini-vacanţa prilejuită de eliminarea de aseară va avea timp să se gândească la cele două nuanţe. După încă o jumătate de oră, la sala de conferinţe, am putut vedea şi opusul. Sandu Pelici a predat, în faţa jurnaliştilor, o adevărată lecţie de fair-play, modestie şi sinceritate. "Îmi doresc ca Poli să ia Cupa!", a rostit fără ezitare tehnicianul Sibiului, conştient fiind că a trecut de puţin pe lângă cea mai mare performanţă a carierei sale de antrenor.

Gabriel Toth