Partida a început perfect pentru United, gol Rooney în minutul 10, apoi o eliminare foarte uşor acorată lui Komany. Diavolii au profitat şi Wellbeck a făcut 0-2, apoi Rooney 0-3 până la pauză, în urma unei lovituri de la 11 metri, parate de Pantilimon, dar pe care Wayne a urmărit-o şi a trimis-o în poartă.
Cu un om mai puţin, City a început cursa de urmărire în partea secundă, iar Kolarov şi mai apoi Aguero au readus echipa gazdă în joc. Până pe final, trupa lui Mancini a încercat egalarea, chiar şi Pantilimon a fost periculos în minutul 93, dar tabela nu s-a mai modificat. Gazdele pot acuza ghinionul şi arbitrajul, Chris Foy a eliminat gratuit un jucător al gazdelor apoi nu a văzut un henţ în careu făcut de Jones.
Deţinătoarea trofeului este astfel eliminată, iar United s-a răzbunat pe acel 1-6 din campionat. Mai notăm şi revenirea în teren a lui Paul Scholes, "roşcovanul" retrăgându-se în vară, dar revenind asupra deciziei dipă insisteneţe lui Ferguson. Pantilimon, jucătorul lui Poli împrumutat la City nu a făcut un meci rău, fiind nevinovat la cele trei goluri primite.
D.N.
Comentarii
Panti a aparat bine
Desi echipa a pierdut, Panti a aparat bine. Cred ca pana la urma si englezii or sa observe asta. Aia se pricep la fotbal, nu ca romanachii nostrii.
Publică un comentariu nou