Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Partizan câștigă al 6-lea derby la rând


Partizan și-a confirmat din nou supremația din fotbalul sârbesc. Alb-negrii și-au învins rivalii de moarte chiar în propriul lor fief, cu 2-0, și se desprind la 7 puncte în fruntea clasamentului.

Orgoliile, prezente de fiecare dată în clasicul fotbalului sârbesc, n-au lipsit nici ieri. Peste 30.000 de fani au creat un adevărat infern pe Marakana, în speranța că favoriții publicului își vor răpune, în sfârșit, dușmanii de-o viață. Setea de revanșă a zvezdașilor era cu atât mai mare, cu cât echipa lor de suflet n-a mai învins-o pe Partizan, în campionat, din martie 2008. De atunci, trecuseră opt jocuri directe în SuperLigă, ultimele cinci fiind adjudecate de alb-negri.

Filmul meciului

După o primă repriză echilibrată, Zvezda putea intra în avantaj la pauză, însă brazilianul Evandro a trimis în bară de la punctul cu var. Partizan a fost mai exactă în repriza secundă, reușind deschiderea scorului în minutul 71, prin Vuckic, cel care a fentat axul central al defensivei gazdă și l-a învins pe Bajkovic. Șase minute mai târziu, Scepovic, cel de la care plecase faza primului gol, a închis tabela, trimițând o minge care s-a scurs încet în poarta părăsită de goalkeeperul Zvezdei.

Formații:

CRVENA ZVEZDA: Bajković - Mikić, Mijailović , Adi, Petković - Dimitrijević (72. Vilotić ), Evandro , Kadu (72. Vešović) - Lazović , Borja, Kaluđerović (77. Mezenga).
PARTIZAN: Stojković - Miljković, Rnić, Ivanov, Lazevski - Kamara, Tomić, Vukić (75. Smiljanić), Babović - Marković (70. Diara), Šćepović (82. Jovančić).

Reacții:

Aleksandar Stanojevic (antrenor Partizan): „Evident, sunt mulțumit, am reușit să câștigăm și să realizăm ce ne-am propus. N-am avut nimic de pierdut, a fost un derby în care uneori nu ne-am putut concentra strict la fotbal”.

Robert Prosinecki (antrenor Steaua Roșie): „Din păcate, mă simt nevoit să îi felicit pe cei de la Partizan. Cred totuși că dacă Evandro nu rata acea lovitură de pedeapsă, lucrurile ar fi stat altfel. Noi am avut ocaziile noastre, le-am irosit, iar Partizan și-a fructificat șansele. E un eșec amar pentru mine și pentru club”.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 27-11-2011 11:30
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut