Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Peste 200 de jandarmi la Poli - Steaua


Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor asigura măsurile de ordine publică la partida de joi, dintre Poli şi Steaua, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României.

Partida de joi se va desfăşura sub stricta supraveghere a jandarmilor. Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor asigura măsurile de ordine publică pentru prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii şi siguranţei publice pe tot parcursul desfăşurării competiţiei.

În ziua desfăşurării partidei este interzisă vânzarea băuturilor alcoolice între orele 18:30-23:00 de către comercianţii care au acest obiect de activitate şi care sunt situaţi în imediata apropiere a stadionului.

În situaţia producerii  unor acte de dezordine sau  violenţă prin care este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în interiorul stadionului se va executa din iniţiativa comandantului de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara.

La acest joc spectatorii nu vor putea pătrunde în incinta stadionului fără documente legale de acces sau în stare de ebrietate, cu băuturi alcoolice, afişe, steaguri cu simboluri sau texte cu conţinut obscen. De asemenea, este interzisă escaladarea gardurilor interioare, aruncarea cu obiecte de orice fel sau substanţe corozive, ascunderea feţei cu articole de vestimentaţie, nerespectarea măsurilor de ordine stabilite de către organizatori. Abaterea de la aceste cerinţe constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă.

"Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, spectatorii sunt sfătuiţi să respecte măsurile stabilite pentru buna desfăşurare a partidei, să aibă un comportament fair-play specific unei competiţii sportive", informează biroul de presă al Jandarmeriei.



 
 

Postat: 26-10-2011 16:31
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut