Alături de Joma, Poli va deschide, cât de curând, două magazine de prezentare unde, pe lângă echipamentul autentic de joc al echipei, fanii vor putea achiziţiona o varietate de materiale promoţionale cu însemnele clubului. De asemenea, în baza programului "POLIcard, POLIavantaj", posesorii de abonamente vor beneficia de reduceri la cele două puncte de vânzare. Conducerea clubului are în vedere şi înfiinţarea unui magazin online, pentru a veni în ajutorul poliştilor care se află departe de Timişoara.
"Implicarea noastră aici e determinată de tot ceea ce înseamnă familia Poli. Dintre toate colaborările pe care le-am avut până acum în România, cred că aici sunt într-adevăr premizele unei dezvoltări cum n-a mai existat în România. Iar asta datorită faptului că Poli are în spate fanii, care sunt alături de echipă la bine şi la greu. Din sezonul următor, firma noastră va produce un echipament personalizat, special conceput pentru Poli. La Timişoara putem construi ceva similar cu ceea ce se întâmplă la cluburile mari din străinătate", a declarat Teodor Luca, reprezentantul Joma în România.
Bonusuri speciale pentru performanţă
Firma spaniolă va realiza echipamente speciale, atât pentru campionat, cât şi pentru cupele europene. "Avem aceste bonusuri de performanţă şi cu Gaz Metan Mediaş. Aşa ne-am înţeles de la începutul colaborării, în 1997. Sigur, atunci ei nu se gândeau încă la aşa ceva", a mai spus Luca.
Poli a încetat, în această vară, contractul cu Lotto şi poartă, începând cu prima etapă a sezonului ligii a II-a, echipament Joma. Cum actele nu s-au semnat decât astăzi, spaniolii au furnizat tricourile echipei până în acest moment în baza unui gentleman agreement. Cele două părţi vor colabora vreme de cinci ani.
G.T.
Comentarii
Ar fi bine daca schimbarile
Ar fi bine daca schimbarile s-ar vedea si in rezultatele echipei.
joma
sa ne uitam si la juniori,ar juca altfel cu joma dcit cu ancada
Publică un comentariu nou