Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Poli, la cel mai lung șir fără înfrângere din fotbalul timișorean


Poli Timișoara n-a cunoscut gustul înfrângerii până în acest moment în Liga 1. Cu 22 de etape scurse din acest sezon, trupa lui Dusan Uhrin se apropie de podium într-o ierarhie a celor mai lungi serii fără eșec. Deja alb-violeții au depășit legendarele echipe ale orașului din perioada interbelică, Ripensia și Chinezul.

În acest moment, Poli e pe 5  într-un clasament al seriilor fără eșec înregistrate de-a lungul vremii în Liga 1. Cum locul 1, ocupat de Steaua, cu 104 meciuri fără înfrângere, e imposibil de atins într-un fotbal câtuși de puțin cinstit, alb-violeții au șansa de a ataca ultima treaptă a podiumului, ocupată de Rapid, cu o serie de 27 de meciuri fără pași greșiți, între etapa a 12-a din ediția 1998/1999 și etapa a 6-a din sezonul următor. Poli mai poate sălta un loc în această ierarhie în etapa a 26-a, cu condiția să nu piardă cu Steaua, Astra, Sportul ori Pandurii, depășind astfel Venus București, care n-a pierdut timp de 25 de etape.

În ceea ce privește echipele timișorene care au activat de-a lungul vremii în primul eșalon, Poli se află detașat în frunte, după parcursul din acest sezon. Următoarea concitadină din acest clasament, CFR Timișoara, a izbutit 13 meciuri fără înfrângere, între etapa 22 din ediția 46/47 și și runda a 9-a din sezonul 47/48. Urmează Ripensia, cu o serie de 11 meciuri fără eșec, reușită între 6 noiembrie 1932 și 10 septembrie 1933. Chinezul, cea mai titrată echipă din istoria fotbalului timișorean, a strâns șase meciuri consecutive fără eșec, însă într-o perioadă când nu mai avea forța din perioada de glorie (clasamentul e realizat începând cu primul sezon în sistemul divizionar, 1932/1933).

Iată clasamentul complet al meciurilor fără eșec în Liga 1, între echipele din Timișoara:

1. Poli Timișoara 22 meciuri (în curs)

2. CFR Timișoara 13 meciuri

3. Ripensia Timișoara 11 meciuri

4. Chinezul Timișoara 6 meciuri

5. CAM Timișoara 5 meciuri

6. UM Timișoara 3 meciuri

7. RGM Timișoara 2 meciuri

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 25-03-2011 10:10
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut