Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Poli - Unirea, meci cu grad mediu de risc


Aproximativ 160 de jandarmi, din cadrul Grupării Mobile Timişoara, vor fi prezenţi la stadionul „Dan Păltinişanu”, cu prilejul disputei dintre Politehnica Timişoara şi Unirea Urziceni din data de luni, meci încadrat în categoria celor cu grad mediu de risc.

Pătrunderea în stare de ebrietate în zona stadionului şi în interiorul acestuia, încercarea introducerii de băuturi alcoolice în arena sportivă, refuzul de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de forţele de ordine, căţăratul pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună, aruncarea cu obiecte de orice fel spre alţi spectatori sau asupra forţelor de ordine, adresarea de injurii sau expresii vulgare, pătrunderea pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sunt câteva dintre faptele care vor fi sancţionate de autorităţi.

Pentru că partida va începe la ora 18.00, va fi interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului „Dan Păltinişanu”, în intervalul orar 16.00-20.00.

20 de suporteri ai Politehnicii au interdicţie de a participa la acest meci şi au fost incluşi în baza de date a Jandarmeriei.

C.T.



 
 

Postat: 07-05-2011 18:27
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut