Cele mai noi modele lansate pe piaţă de cei de la Porsche sunt două modele de biciclete, iar datele menţionate mai sus se referă exclusiv la acestea, nicidecum la un bolid de sute de cai putere, mai degrabă la unul de un om putere!
Aşadar, modelele Porsche au fost "botezate" Bike S şi Bike RS, acestea fiind deja puse în vânzare în toate Centrele Porsche.
Dimensiunile la care sunt disponibile bicicletele sunt S, M şi L, însă "dotările" exclusiviste de care beneficiază acestea sunt diferite.
Porsche Bike S beneficiază de o greutate de numai 11 kilograme , aceasta având parte de un cadru de aluminiu 7005 Hydroformed Aluminium, în timp ce furca faţă este construită din fibră de carbon. Cele 11 viteze de care beneficiază bicicleta sunt incluse într-un butuc Shimano Alpine ce dispune de un sistem double-clutch de schimbare a treptelor de viteză. Sistemul de frânare este asigurat de Magura şi se bazează pe discuri, în timp ce roţile sunt DT Swiss.
Celălalt model, Bike RS are în plus faţă de modelul "S" o greutate mai mică, deci un minus de două kilograme, aceasta cântărind în total 9 kilograme. Greutatea redusă se datorează faptului că întregul cadru al bicicletei este construit din fibră de carbon.
Preţurile celor două modele sunt pe măasura brandului sub numele cărora se vând bicicletele, dar şi funcţie de dotările acestora, astfel Bike S are un preţ de 2.999 de Lire Sterline, în timp ce preţul modelului mai uşor, Bike RS, ajunge la 4.999 GBP.
octavian.pintean@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou