Cu Jackie Ionescu la cârmă, poliștii s-au reunit, pe 8 iulie 1986, la stadionul 1 Mai, cu gândul numai și numai la Divizia A. Primele noutăți au fost cele din conducerea clubului, care se prezenta în următoarea componență: Iosif Groșanu (președinte onorific), Marian Ivan (vicepreședintele secției de fotbal), Stelian Anghel (vicepreședinte salariat), Adrian Chisăliță (organizator de competiții).
La nivelul lotului, trei noutăți: portarul Icobescu (CFR Timișoara), fundașul Dobrișan (S.N. Oltenița) și mijlocașul Bobaru (FC Argeș). Din echipa ce retrograda din primul eșalon, avea să plece doar Șulea, la FCM Brașov și Rotariu, la Steaua.
Doar patru partide de verificare au disputat „studenții” în acest intersezon, cu adversari deloc bine cotați:
4-2 cu CFR Caransebeș, au marcat Sabou (min. 25, 37), Vlătănescu (min. 55), Bolba (min. 70)
1-2 cu Aurul Brad, a marcat Bolba (min. 72)
4-1 cu Aurul Brad, au marcat Sabou (min. 47 și 85), Bolba (min. 81, 84)
2-2 cu Jiul Petroșani, au marcat Bobaru (min. 61) și Șunda (min. 76).
Iată și lotul cu care Politehnica a început ediția 1987/1988 a Diviziei B, seria a III-a:
Leu, Moise, Icobescu (portari) - Pascu, Andreaș, Oancea, Ionuț, Ciută, Vușcan, Drăgușin, Bolba, Sabou, Giuchici, Lehman, Șunda, Stoicov, Varga, Bobaru, Oloșutean, Bozeșan II, Vlătănescu, Spătar (jucători de câmp).
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou