Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Prezentul e în ceață, viitorul sună bine


Fotbalul timișorean traversează un punct critic la nivel de seniori. Poli află mâine în ce ligă va juca, iar niciun alt club nu mai reprezintă orașul în primele trei eșaloane. În schimb, la juniori, trăim o emulație fără precedent.

1992, 1993, 1994 și 1995. Acestea sunt cele patru generații de excepție, care promit să aducă fotbalul timișorean pe cele mai înalte culmi în următorii ani. Grupa de 1992 a Politehnicii a devenit astăzi campioană națională de juniori A, cea de 1993 a obținut locul 3 în aceeași competiție, cea de 1994 (LPS Banatul) s-a calificat en fanfare în finala juniorilor B, iar selecționata U16 a Timișului a adus titlul național în Banat.

Viitorul sună extrem de interesant pentru Timișoara, cele patru echipe propunând un total de 70 de jucători. Rămâne de văzut cum se vor afirma, în condițiile în care mult vehiculata piramidă a performanței nu mai există în fotbalul timișorean. Doar Poli reprezintă orașul în primele trei ligi (Liga 1 și Liga 3), în vreme ce alte echipe locale mai găsim doar de la divizia D în jos (Auto, CFR, Informatica, Tricoul 1 Iunie, Solventul etc).

Iată însă și copiii pe care Timișoara i-a scos în prim plan în acest an de grație al fotbalului juvenil din zonă:

Poli Timișoara (antrenor Robert Frușa): Paul Iordache, Ciprian Ostafie (portari) - Andrei Dăruială, Florin Ilie, Mihai Voiculescu, Călin Toma, Armando Nicoară, Mădălin Stancu, Marian Fuchs, Robert Szalkai, Gelu Velici, Bogdan Pleșcan, Răvan Iovan, Thomas Altmayer, Albert Aldea, Marius Homan, Ovidiu Pană, Emanuel Ardelean (jucători de câmp).

Poli 2002 Timișoara (antrenor Cristian Contescu): Octavian Rusu, Gabriel Tcaciuc (portari) - Andrei Artean, Marius Stănilă, Sorin Oberșterescu, Claudiu Belu, Fabian Mucsi, Iulian Vântură, Narcis Damian, Paul Coșovanu, Eduard Zele, Dan Constantinescu, Cristian Tănase, Marius Lupancu, Sergiu Precupanu, Florin Călușaru, Andrei Rigo, Eusebiu Neamțu.

LPS Banatul Timișoara (antrenor Cristian Petcu): Alexandru Laurențiu, Raul Petrar (portari) - Samuel Feraru, Walter Danciu, Daniel Birău, Alin Dobrosavlevici, Flavius Buliga, Florin Anițoiu, Dan Grozoni, Andrei Vaștag, Alin Roman, Darius Buia, Steliano Filip, Roberto Artimon, Mario Iakab, Rareș Mureșan, Deian Boldor, Cătălin Secotă, Ionel Mihuța.

Timiș U16 (selecționer Cristian Contescu): Victor Gârlea (portar) - Cosmin Moja, Cristian Bocșan, Miodrag Todorov, Cristian Bărbuț, Daniel Popa, Petrișor Jichici, Dorin Rotariu, Dionisie Hîrdău, Flavius Torok, Mihai Schiau, Vasile Palkovacs, Marius Mureșan, Alexandru Albeanu.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 21-06-2011 09:14
Share |

Comentarii

prezentul........

nu se vedea de cartonasul rosu!.......DOAMNE cita gr[ja,pacat ca nu-si spune si numele!

pe boldor lati uitat???

pe boldor lati uitat???

Boldor

E trecut in lotul LPS-ului.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut