Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Rămâne Poli în Liga I? Traverso: „La nivel național, nu e nicio obligație cu privire la aplicarea sistemului”


Viorel Duru și Andrea Traverso, șeful comisiei de licențiere a UEFA, au susținut o conferință de presă, la finalul ședinței CEx, însă deocamdată nu e nimic clar, în ceea ce o privește pe Poli. Italianul de la forul european a precizat doar faptul că timișorenii au fost excluși din competițiile europene.

„În toată perioada de licențiere a cluburilor, administrația de licențiere a FRF și comisile de luare a deciziilor s-au condus după prevederile regulamentului, iar propunerie administrației și luarea unei decizii în prima instanță și apoi în cea de apel au fost conforme cu regulamentul. Acolo unde am constatat că prima comisie a acordat licența neregulamentar, am făcut apel, conform regulamentului”, a declarat Viorel Duru, directorul de licențiere din cadrul FRF.

UEFA efectuează în fiecare an un audit cu privire la respectarea criteriului, pentru a se asigura că sistemul e aplicat corect, în conformitate cu reglementările naționale. UEFA intervine prin controale aleatorii sau la discreția grupului de experți cu privire la controlul financiar. FRF nu a fost una dintre asociațiile selectate pentru această activitate. Noi intervenim complet independent, atunci când considerăm că se impune. Am intervenit în România acum câțiva ani, în acea perioadă am alcătuit un raport, cu un anumit număr de recomandări. În ultimii doi ani am urmărit îndeproape procesul de licențiere din România, pentru a ne asigura că acele reglementări au fost implementate. Suntem satisfăcuți cu modul în care administrația de licențiere din România operează”, a spus Andrea Traverso, șeful comisiei de licențiere a UEFA.

„N-am verificat dosarul Timișoarei, dar am fost în contact cu FRF, de-a lungul întregului proces de licențiere. Credem că domnul Duru a acționat în conformitate cu regulamentul, care prevede dreptul directorului de licențiere să apeleze decizii din prima instanță. E o chestiune de a vedea dacă Timișoara a încălcat criteriile de licențiere sau nu. Așa cum știm, toate cluburile europene trebuie să-și plătească datoriile față de jucători, de stat și față de alte cluburi. În conformitate cu informațiile primite din partea unor cluburi europene, se pare că clubul datorează bani și am transmis toate aceste documente în atenția departamentului de licențiere. Avem câteva precedente, cum ar fi ȚSKA Sofia, mai sunt și altele în aceste situații. Modul în care e implementat sistemul  în România e numai de competența federației naționale. Nu avem competența de a lua o poziție în această direcție. La nivel național nu e o obligație de a aplica sistemul într-un fel sau în altul”, a mai spus Traverso.

Vom reveni cu amănunte!



 
 

Postat: 22-06-2011 16:44
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut