Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Răspunsul FRF-ului a nemulțumit pe toată lumea


Răspunsul sosit ieri, din partea FRF, l-a nemulțumit și pe președintele Consiliului Județean, care l-a catalogat drept „neserios”. Constantin Ostaficiuc a dezvăluit că autoritățile locale au mai trimis astăzi o adresă Federației, la care nu vor accepta decât răspunsul lui Mircea Sandu.

„A fost un răspuns care mie mi se pare neserios și nepoliticos. Ne-am adresat președintelui FRF și ne-a răspuns un consilier juridic. Dacă voiam ca portarul de la CJT să se adreseze portarului de la FRF, era o discuție între cei doi portari. Dar în momentul în care primarul Timișoarei și președintele Consiliului Județean cere niște lămuriri, mi se părea firesc ca președintele insituției să semneze acel document. Am primit un răspuns alambicat, ambiguu, din care fiecare înțelege ce vrea. Noi vom reveni, chiar azi am mai semnat o adresă prin care cerem din nou, punctual, președintelui, unele lămuriri. Nu discutăm doar despre un club sportiv, ci de un fenomen, un simbol, și nu cred că poate fi tratat într-un asemenea mod. Dacă nici de această dată răspunsurile nu vor fi punctuale, vom reveni de atâtea ori până când ne vom lămuri. Noi nu credem că ceea ce s-a întâmplat cu Poli a fost just”, a declarat astăzi Constantin Ostaficiuc.

G.T.



 
 

Postat: 04-08-2011 12:56
Share |

Comentarii

Sa-i dati in judecata si sa

Sa-i dati in judecata si sa le cereti despagubiri pentru prejudiciul de imagine adus Timisoarei si timisorenilor. Atunci va vom crede, domnule Ostaficiuc.

Stima

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut