„Uitarea e prima facultate a omului”, spunea Albert Camus. Uitarea e, de altfel, primul  cuvânt care ne vine în minte la vederea stării de astăzi a Complexului Sportiv „ILSA”. Zeci de campioni naționali la natație și polo pe apă. Sute de medalii, cupe și diplome. Mii de ore de antrenament. Toate zac astăzi sub maldărul de moloz ce acoperă bazinul din incinta defunctei fabrici.

Ne-am propus să vizităm baza al cărei prag era călcat, odinioară, de sportivi consacrați ai orașului. Poarta a rămas deschisă. În locul întotătorilor, pe aleea ce ducea odată înspre bazin mișună câinii. Gunoaiele „împodobesc” gardurile vii rămase fără frunze. Prima oprire - terenul de handbal. O singură poartă a mai stă în picioare, acoperită cu o rămășiță de plasă. Tribunele de beton, de pe care druckerii le admirau, cu ani în urmă, pe handbalistele ILSA-ei, au fost dărâmate de arbuști.

Bazinul e ușor de reperat. O groapă dreptunghiulară, cu margini albastre, umpută de un munte de moloz. Atât a rămas din locul în care, între 1946 și 1951, Adalbert Stănescu, Zoltan Norman sau Lazar Weinreich aduceau șase titluri succesive pentru echipa de polo. De altfel, singurele din istoria secției. După demolarea din 2009, nimic nu s-a schimbat, deși pe suprafața respectivă a fost întocmit, cu ani buni în urmă, un proiect imobiliar de mare amploare.

Polo-ul, mândria Timișorei de altădată

Marele Adalbert Stănescu, în timpul unui antrenament, în anii '40

La fel ca în multe alte sporturi de echipă, Timișoara a fost un deschizător de drumuri în polo-ul pe apă. Bazinul din incinta fabricii ILSA a fost finalizat la începutul anilor '30. În 1933 s-a consemnat prima participare a grupării în Campionatul Național. În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, „textiliștii” au dominat autoritar competiția internă, reușind să câștige șase titluri consecutive între 1946 și 1951. Dintre cei mai importanți poloiști din acea perioadă îi amintim pe Stănescu, Norman, Weinreich, Novak, Molnar, Kepich, Retscher sau Iosim.

Deși n-a repetat niciodată performanța „echipei de aur”, ILSA a rămas activă în polo-ul românesc până după 1990. Incertitudinea ce învăluia conducerea fabricii, în anii privatizării „după ureche” de după Revoluție, au dus către o moarte înceată, dar sigură, un sport de tradiție în Timișoara. Echipa de polo a ILSA-ei a fost desființată oficial în 1999.

1999: Una dintre ultimele imagini cu bazinul de la ILSA umplut cu apă

Date despre bazinul din incinta „Industriei Lânii”

Propunerea construirii unui bazin în incinta fabricii ILSA a apărut în a doua jumătate a anilor '20. Din cauza lipsei suportului financiar, startul lucrărilor a întârziat, astfel că tinerii muncitori ai fabricii au demarat o campanie de strângere de fonduri în cadrul unor seri dansante și ceaiuri, la care era invitată protipendada orașului. Bazinul, inițial în aer liber, a fost finalizat la începutul anilor '30. Ulterior s-a construit și acoperișul, bazinul ILSA-ei fiind, pentru ani buni, singurul acoperit din Timișoara. Una dintre puținele renovări majore s-a realizat în 1985 când, printre altele, a fost implementat un sistem modern de încălzire. Acesta n-a fost însă folosit niciodată, dată fiind grija pentru economie a combustibilului din ultimii ani de comunism. Bazinul a fost umplut cu apă pentru ultima dată în 1999, an în care a și fost desființată secția de polo. Zece ani mai târziu, clădirea a fost demolată. Terenul pe care se afla baza sportivă îi aparține omului de afaceri Ovidiu Tender, cel care la începutul deceniului trecut a inițiat un amplu proiect imobiliar în zonă, nefinalizat nici până acum.

gabriel.toth@banatsport.ro