Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Rover Cârstea, încântat de mutarea la Poli


Noul atacant al Politehnicii, Rover Cârstea, e încântat de trecerea la Timișoara. Deși recunoaște că a mai avut oferte chiar și din Liga I, golgheterul seriei vestice a ligii secunde spune că oferta venită de pe Bega a fost cea mai bună pentru el.

„„Eu am discutat de mai multe ori cu cei de la Poli Timişoara, ca­re s-au interesat de mine după evoluţiile din acest tur de cam­pionat. Trecerea se va face după Revelion, în primele zile ale noului an. Cei de la FC Ar­geş mi-au cerut deja să le pre­dau echipamentul. Voi fi pre­zent la reunirea lotului, însă doar pentru a-mi lua la reve­dere de la colegi. Au mai fost şi alte oferte de la alte echipe din Liga I, însă cel mai bine pentru mine a fost cea venită de la Poli Timişoara. Mi-au pro­pus o înţelegere pe 5 ani, cu un salariu lunar de peste 150 de milioane de lei vechi. Vreau să joc la aceas­tă echipă, pentru că are mari şanse să re­vi­nă în Liga I la finele a­cestui sezon”, a spus Cârstea, pentru cotidianul Curierul Zilei.

Rover Cârstea va avea la Timișoara un salariu anual de 42.000 de euro, de zece ori mai mult față de cât câștiga la Pitești. Conform presei din Pitești, atacantul a mai fost ofertat de Dinamo și de CS Mioveni în această perioadă.

G.T.



 
 

Postat: 02-01-2012 14:39
Share |

Comentarii

Bine ai venit la Poli!

Bine ai venit la Poli!

pt.Violetus si altii...

Prietene POLIST, cred ca citesti prea mult ziarele miticilor. Cand am spus, m-am referit ca pentru a inscrie Goga face niste eforturi, pe cand asta marcheaza fara efort, ca si Zicu. Au in comun instinctul acela de o "infige" in poarta, fara "preparatie"(vorba scamatorilor...). Si ar mai fi.......dar acum, LA MULTI ANI POLISTI si mul;ta sanatate si noroc!!!! ( ca vorba lui Prigoana" - toti de pe Titanic au fost sanatosi, dar n-au avut noroc...)

Asta are ceva viteza

Fata de Zicu , asta are ceva viteza. Oricum , nu vad asemanari.

Poate fi....

Daca va fi serios, se va pregati mai mult si va mai pune la PUNCT UNELE "chestii", poate deveni foarte usor, in timp, un fel de.......ZICU! Depinde in primul rand de el. Nici Zicu la dinamoo.... nu a reusit mare lucru. Practic la TIMISOARA s-a a lansat !

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut