„Noi am pregătit jocul ca să nu pierdem. Ne-am concentrat pe blocarea mingilor lungi pe Magera și pe Zicu, în jurul căruia trebuia să avem permanent o dublură. Am urmărit meciurile Politehnicii cu Astra și Pandurii, ne-am inspirat din acele jocuri și ne-a ieșit. Ei n-au reușit să verticalizeze, iar ocaziile mari au fost tot de partea noastră. După aspectul jocului ne-au dominat clar, ne-au pus mari probleme. Noi însă nu le-am dat posibilitatea să finalizeze. Mi-a fost puțin teamă de Zicu, deoarece el poate face diferența printr-un dribling, o pasă sau un un-doi”, a declarat Sabău.
Tehnicianul mureșenilor a mărturisit însă că regretă faptul că Poli a irosit o șansă importantă în lupta pentru titlu, declarându-se fanul bănățenilor în acest sezon. „Îmi pare sincer rău de Timișoara, de suporteri. Îmi doresc ca ei să câștige campionatul și chiar cred că vor reuși acest lucru”, a mai spus „Moțul”.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou