Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Schiesz a insistat să joace: „M-am săturat să stau”


A revenit căpitanul! Sorin Schiesz a intrat astăzi din nou pe parchet pentru Universitatea, după trei jocuri în care echipa i-a simțit din plin lipsa. Deși nerefăcut complet, nouarul „studenților” a ținut cu tot dinadinsul să-și ajute colegii în întâlnirea de astăzi, cu VCM LPS Piatra Neamț.

„Asta e povestea noastră. Arătăm că se poate, iar apoi pe final pierdem. E o diferență clară între noi și echipa din Piatra Neamț, dar asta nu mai poate fi luată ca o scuză. Trebuie să tragem mai tare, să fim lucizi pe finalurile de set, pentru că asta ne lipsește. Am agățat mingile, blocajul n-a mers rău, dar am greșit chiar în situații în care nu aveam voie să o facem”, a declarat Sorin Schiesz, după înfrângerea cu Piatra Neamț.

Căpitanul Universității nu e încă refăcut complet, după reaccidentarea din primul meci al anului, cu Dinamo, însă a insistat să reintre astăzi, împotriva nemțenilor. „M-am săturat să tot stau. N-am mai intrat de trei meciuri, nici nu m-am prea antrenat, dar am încercat să ajut echipa. De la începutul acestei săptămâni mă antrenez normal”, a mai spus Schiesz.

„Pe Schiesz nici n-am vrut să-l utilizez astăzi, deoarece e la jumătate din potențialul fizic. El a încercat să dea astăzi tot ce are mai bun, iar pentru asta merită felicitat”. (Sorin Grădinaru, antrenor Universitatea Timișoara)

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 01-02-2012 20:47
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut