„E o diferență la acest nivel, jocul nu e atât de deschis ca în prima divizie. Toți adversarii vor veni aici și vor încerca să facă un joc cât mai bun. Mă bucur că am deschis seria golurilor din acest sezon și sper să o țin tot așa”, a spus Scutaru, fericit pentru meciul bun pe care l-a reușit aseară.
„Scuti” e stopper la origine, însă a mai fost folosit, la nevoie, și pe postul de închizător. Așa a fost și aseară, însă în ciuda eficacității sale (gol și pasă de gol), „Scuti” mărturisește că nu se simte prea bine în această zonă a terenului. „A fost o treabă de moment. Sincer nu mă simt prea bine, deoarece nu e postul meu. Am mai multe responsabilități, deoarece trebuie să fac ambele faze, și de atac și de apărare”, a mai spus fotbalistul în vârstă de 24 de ani.
328 de zile au trecut de la ultimele goluri ale lui scutaru („dublă” cu Sportul, la 18 septembrie 2010).
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou