Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Se dă lupta finală pentru porci


O nouă ediţie a spectaculoasei Cupe de Iarnă, competiţie rezervată echipelor de evoluează în Campionatul Judeţean de minifotbal Alborz este aproape de încheiere. Porcii sunt şi în acest an miza competiţiei, cantitatea de carne fiind direct proporţională cu locul ocupat în clasament.

Astfel, sâmbătă de dimineaţă, la baza Alborz va fi agitaţie mare. Au mai rămas în marea competiţie 4 formaţii ce îşi vor disputa întâietatea.

În primul joc, de la ora 10, se vor întâlni pe terenul I, Glissando (foto), marea favorită, cu una din rivalele tradiţionale SNB. Ambele formaţii au avut partide grele până au ajuns aici. Glissando, deţinătoarea trofeului, a trecut foarte greu de Guşterii în 16-imi cu 3-2, apoi de Club AS după un meci cu scântei şi de AC Timişoara după o partidă echilibrată. SNB a defilat în 16-imi în faţa formaţiei AGMA Tiuca (9-2), apoi s-a descurcat excelent şi cu Auto Europa (3-0), având însă probleme în sferturi cu Pariorii (6-5).

În cealaltă semifinală, Integra va întâlni surpriza competiţiei, Rapid, tot de la ora 10, dar pe terenul II. Integra a avut trei partide grele până în semifinale, şi doar o poartă foarte sigură a asigurat continuitatea echipei. De cealaltă parte, Rapidul a evoluat încă din turul preliminar jucând 6 partide până în penultimul act. Echipa ce evoluează în liga a doua a câştigat 5 partide la limită (!), tăria de caracter fiind un atu foarte al formaţiei, iar în sferturi a reuşit un 6-4 cu WMT, producând marea surpriză a competiţiei.

Învinsele din semifinale vor juca în finala mică de la ora 12, iar învingătoarele în finala mare, de la 13.

D.N.



 
 

Postat: 27-12-2011 10:28
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut