Golul lui Simone Pepe, din minutul 34 al confruntării cu Lazio, a fost suficient pentru ca Juve să plece cu toate cele 3 puncte de pe Olimpico. "Bătrâna doamnă" rămâne lider în Serie A, chiar şi cu un meci mai puţin, restanţa cu Napoli urmând a se disputa mâine seară.
Milan a urcat pe 2, după ce a reuşit scorul etapei în faţa lui Chievo. Campioana a câştigat cu 4-0 pe teren propriu, în faţa veronezilor, printr-o "dobă" a lui Ibrahimovic şi încă două reuşite semnate de brazilienii Thiago Silva şi Pato.
Udinese închide podiumul din Italia, după succesul cu 2-0 cu Roma. Antonio Di Natale a marcat şi în acest joc, însă n-a reuşit să-l egaleze în clasamentul golgheterilor pe argentinianul Denis, care a semnat singura reuşită a Atalantei în remiza cu Napoli.
Cesena a pasat în sfârşit "lanterna roşie", după succesul cu 2-0, de pe teren propriu, cu Genoa. Adrian Mutu a marcat ambele goluri ale alb-negrilor, românul ajungând la cota 3 în acest sezon. Pe ultima poziţie coboară Lecce, învinsă pe teren propriu, de Catania, printr-un gol căzut în minutul 90.
Etapa 12, rezultate şi marcatori
Udinese - Roma 2-0 (Di Natale 79, Isla 89)
Lecce Catania 0-1 (Barrientos 90)
Novara - Parma 2-1 (Rubino 70, Rigoni 78 - Centurioni 30 ag.)
Atalanta - Napoli 1-1 (G. Denis 64 - Cavani 90)
Lazio - Juventus 0-1 (S. Pepe 34)
Cagliari - Bologna 1-1 (Conti 81 - Di Vaio 75)
Cesena - Genoa 2-0 (Mutu 70, 80)
Palermo - Fiorentina 2-0 (Miccoli 22, Ilicic 73)
Siena - Inter 0-1 (Castaignos 90)
Milan - Chievo 4-0 (T. Silva 8, Ibrahimovic 16, 43, Pato 33).
G.T.
Comentarii
Publică un comentariu nou