Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Stan: „Era clar că vom intra mai greu în joc”


Cosmin Stan e mulțumit de victoria repurtată de Juventus, în această după amiază, pe terenul Dumbrăviței. Antrenorul-jucător al Pișchiei speră ca, începând cu acest meci, apele să se liniștească la club, situația fiinanciară fiind pe punctul de a se îmbunătăți și cu ajutorul atenției pe care portalul nostru l-a acordat acestui subiect.

„Început foarte greu de partidă pentru noi, însă pentru mine era clar că, după o săptămână în care nu ne-am pregătit, ne vom intra greu în joc. Am avut noroc, deoarece am dat gol la prima fază mai periculoasă și apoi, încetul cu încetul, ne-am reintrat în ritm și ne-am arătat adevărata valoare. Întotdeauna e bine să remarcăm toată echipa după astfel de victorii, însă astăzi a ieșit clar în evidență Andrei Belciug, un fotbalist extraordinar, care păcat că joacă la nivelul diviziei D. A avut unele probleme medicale, o fractură, care l-a tras în jos, însă pot să spun că fotbalist ca Belciug Poli nu are nici la echipa a doua și nici la a treia”, ne-a spus la finalul meciului Cosmin Stan.

În ceea ce privește situația financiară a clubului, sunt semne că lucrurile vor reveni la normal, iar asta și datorită relatării pe larg a acestui subiect pe portalul nostru. „Deocamdată situația e la fel, dar, și datorită articolului dumneavoastră, cred că de săptămâna viitoare situația va reveni la normal și vom reîncepe să facem antrenamente. Ar fi mare păcat pentru echipa asta foarte frumoasă, construită în doi ani și jumătate, cu greu, să se destrame în două săptămâni, deoarece știm bine că în fotbal continuitatea e totul”, ne-a mai spus Stan.

btsp



 
 

Postat: 21-04-2011 20:34
Share |

Comentarii

Acest Belciug este un jucator

Acest Belciug este un jucator cu o viteza in plus fata de toti fotbalistii din D. Are insa si unele minusuri pe care le poate corecta printr-o canalizare a eforturilor in aceste directii. In divizia D sunt multi jucatori care merita sa joace la C sau chiar B asa cum in C si B sunt multi jucatori care merita sa joace in D.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut