„Am văzut întrebări ale suporterilor, care ar fi dorit să jucăm în zonă, în Serbia sau Ungaria. Am tot jucat acolo și consider că pentru noi e o premieră să evoluăm în compania celei mai titrate echipe din Moldova. Peste Prut se face și o campanie publicitară puternică pentru acest meci. În România am văzut că promovarea se face mai mult pe Steaua, dar asta contează mai puțin. Țin să precizez că am stabilit amicalul încă din ianuarie, dar și că în momentul în care cei de la Steaua și-au perfectat amicalul cu Dacia, am avut ceva probleme cu postul care transmite cele două jocuri. Inițial, eram în discuții cu o altă televiziune, dar în cele din urmă ne-am înțeles cu cei de la sport.ro. Cred că am trezit un interes important printre frații de peste Prut”, a explicat Stanciu.
Team-managerul alb-violeților a ținut să infirme zvonurile apărute în presa centrală, care spuneau că jocul dintre Zimbru și Poli a fost intermediat de controversatul om de afaceri Gabriel Stati. „ Am fost surprins să văd într-un ziar central că Gabriel Stati a intermediat meciul. Nu avem nicio legătură cu el. Eu sunt în relații bune cu cei din conducerea Zimbrului, care mi-au formulat invitația în luna ianuarie. Nici nu-l cunosc personal pe Gabriel Stati, îl știu doar din poze. El a fost patron până de curând la Dacia, deci nici măcar la Zimbru”, a precizat Stanciu.
Partida Zimbru Chișinău - Poli Timișoara va avea loc mâine, de la ora 18, și va putea fi urmărită în direct pe sport.ro.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou