Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Stanciu: „N-am găsit înțelegere la FC Olt să jucăm vineri”


Daniel Stanciu nu înțelege motivul pentru care oficialii clubului FC Olt au insistat ca meciul să se joace sâmbătă, la ora 11. Team-managerul Politehnicii spune că gruparea olteană n-a oferit nicio explicație, ci doar a comunicat ora de sosire și cea de plecare de la Timișoara.

„Îmi pare rău că vom evolua sâmbătă, la ora 11, deoarece n-am găsit înțelegere la cei de la FC Olt. N-a fost nicio strategie a noastră. Digi ne programase pentru vineri, la 18. Cred că ar fi fost la fel de cald ca și sâmbătă, la 11. Se pare că în partea aceea a țării oamenii sunt puțin frustrați, după atâtția ani în care au fost departe de prima ligă. Am auzit și vorbele celor de la Slatina, care se plângeau de un arbitraj pro-Timișoara. Săracii, cred că serau obișnuiți cu alte arbitraje în trecut”, a declarat Stanciu.

Team-managerul Politehnicii spuyne că n-a primit nicio explicație din partea celor de la FC Olt în acest sens. „N-au motivat în niciun fel această cerere. Au spus doar că vor veni vineri seară la Timișoara, se vor caza la hotel și vor pleca sâmbătă, la 13:25. Ne-au rugat să le asigurăm și o mașină de jandarmi să părăsească orașul”, a mai spus Stanciu.

gabriel.toth@banatsport.ro
 



 
 

Postat: 02-09-2011 00:58
Share |

Comentarii

voi ca neshte baetzi buni in

voi ca neshte baetzi buni in loc de masina de jandarmi pate le puneti la dispozitie masina mortuara

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut