„Vă dați seama că e o situație cu care nu ne-am mai întâlnit până acum, o situație inedită. Mai sperăm, deși șansele sunt foarte mici la Comitetul Executiv de mâine. Teoretic există șanse, practic nu cred, pentru că dacă s-ar fi dorit ca Timișoara să rămână în prima ligă, atunci Comisia de Apel ar fi respins cererea domnului Duru. Mi-e greu să vorbesc de viitor, deoarece nimeni nu știe deocamdată în cel ligă vom juca. Pot să spun că fotbalul românesc a pierdut enorm prin retrogradarea Timișoarei și a Craiovei. Pe lângă nivelul valoric, vor pierde spectatori și telespectatori, aceste retrogradări vor avea un efect de bumerang în fotbalul românesc”, a declarat Stanciu, la sport.ro.
Team-managerul Politehnicii spune că a discutat ieri cu mai mulți jucători, însă niciunul dintre ei nu și-a exprimat încă intenția clară de a părăsi Timișoara. „Am vorbit cu toată lumea, jucătorii sunt foarte afectați. Deși se vehiculează în presă tot felul de transferuri inedite, mulți dintre ei își doreau să rămână la Poli. Ceea ce am spus în tot decursul sezonului, că s-a creat un grup extraordinar, se dovedește. Cu toții au suferit pentru decizia de ei, și probabil că mulți dintre ei vor rămâne dacă vom juca în liga a doua, mai puțin însă în liga a treia. Niciun jucător dintre cei cu care am vorbit ieri nu mi-au spus că vor să plece”, a mai spus Stanciu.
Deși s-a vorbit că ar putea părăsi clubul, chiar și înainte de decizia Comisiei de Licențiere, Daniel Stanciu a dat asigurări că va rămâne la Timișoara, indiferent de liga în care va juca echipa în sezonul viitor. „Eu sunt legat, atât prin contract, cât și afectiv de Timișoara și de Poli. N-am niciun fel de problemă să rămân, orice s-ar întâmpla. Dacă patronatul va hotărî că are nevoie de mine, voi rămâne cu cea mai mare plăcere la Timișoara”, a precizat Stanciu.
gabriel.toth@banatsport.ro
Comentarii
Publică un comentariu nou