Comentarile dvs. de pe site-ul Banat Sport sunt moderate de un editor înainte de a apărea pe site, tocmai pentru a evita limbajul "licenţios". Astfel, uneori, durează câteva minute, până când comentariul dvs. apare pe site. Vă mulţumim pentru înţelegere****

Start cu victorie la Trofeul „Banatul”


HCM Poli a început cu o victorie la Turneul „Banatul”. Elevii lui Nedeljko Vuckovic au învins vineri, cu 28-25 (14-10) pe U Cluj, joc în care a debutat proaspăta achiziție a clubului, sârbul Mirko Lalic.

În primele 25 de minute, cele două echipe au mers cap la cap, însă pe finalul primei părți Poli a reușit câteva recuperări importante în defensivă și a marcat gol după gol pe contraatac. În primul sfert de oră al reprizei a doua, alb-violeții au rămas la o distanță liniștitoare față de clujeni, însă apoi au redus turația motoarelor, iar „U” a revenit cu șanse reale în joc. Finalul a fost însă bine gestionat de trupa lui Vuckovic, care și-a asigurat o victorie la trei goluri diferență.

Cei mai buni marcatori ai bănățenilor au fost Ioan Stan (5 goluri), Silviu Băiceanu, Mihai Timofte, Mirko Lalic (câte 3 goluri). De partea cealaltă, ex-polistul Andrei Ursu a avut o evoluție apreciată, reușind să contribuie cu 4 goluri pentru U Cluj.

„Vucko”, mulțumit de Lalic

Nedeljko Vuckovic s-a arătat satisfăcut de ceea ce au arătat astăzi băieții săi, în ciuda faptului că abia luni s-au reîntâlnit cu mingea după vacanță. De asemenea, tehnicianul sârb a fost mulțumit de noua achiziție, Lalic, de la care speră să se acomodeze cât mai repede cu rigorile campionatului românesc. „Le-am și spus băieților că în primul meci de după vacanță nu te poate asculta mingea 100%. Ne-am și apărat bine în prima repriză, iar în cea de-a doua am mai greșit. Sunt foarte mulțumit de cum am jucat fără fenici, care e cel mai important jucător. Sunt mulțumit și de Lalic. Lui i-am explicat că aici e o ligă mai puternică decât în Serbia, aici nu e loc de pardon și trebuie să fie atent”, a declarat Vuckovic.

gabriel.toth@banatsport.ro



 
 

Postat: 13-01-2012 20:56
Share |

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Emite conţinut